257 / 414
257
române şi străine, ca şi în intervenţiile la diver-
se congrese desfăşurate în ţară şi în străinătate.
Dintre acestea menționăm:
Maşini electrice
(3
vol.) –
Teorie, Proiectare, Construcţie
;
Maşini elec-
trice – parte complementară
(în colab.);
Maşini
electrice – programe de calcul
; cinci invenţii bre-
vetate, dintre care una a fost distinsă cu Medalia
de aur la Expoziţia „Eureka 2006” de la Bruxelles.
S-a preocupat de dezvoltarea bazei materiale a
laboratorului de maşini electrice a Politehnicii
din Timişoara prin conducerea proiectării a pa-
tru maşini ale unui grup Ward-Leonard de 60 kw,
maşini construite apoi de UCM Reşiţa, cu perfor-
manţe speciale, a construcţiei unui transformator
reglabil sub sarcină între limite extreme de 300
V şi 350 A pe partea secundară, a unui redresor
cu jet de mercur cu tensiune de ieşire reglabilă
între 0 şi 300 V , a unui convertizor tri-monofa-
zat pentru sudare cu arc electric ş.a., cu care s-au
efectuat lucrări ştiinţifice şi industriale.
Doctor
honoris causa
al Universității Tehnice din Cluj-
Napoca (1993), Universității din Craiova (1999),
Universității „Politehnica” din Timişoara (2001)
şi Universității din Baia Mare (2003). A fost
distins de două ori cu Premiul I al Ministerului
Învăţământului, cu „Ordinul Muncii”, cls. III şi cu
„Steaua Republicii”, cls. IV. „Profesor Emerit”.
DRAGOMIR, SILVIU
(13 martie 1888, Gurasada, jud. Hunedoara –
23 februarie 1962, Bucureşti), istoric, teolog şi om politic.
Membru titular – 25 mai 1928
(membru corespondent – 26 mai 1916;
repus în drepturi – 3 iulie 1990)
Preşedinte al Secţiunii istorice (1945–1948)
Discurs de recepţie:
Un precursor al unităţii
naţionale: profesorul ardelean Constantin
Romanul Vivu
(29 mai 1929)
A urmat cursurile liceului românesc din
Blaj (1897–1903) şi ale
liceului sârbesc din
Novisad
(1903–1905), după absolvirea cărora
s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
(1905–1909). Şi-a continuat specializarea la
Universitatea din Viena (1909–1911), perioadă
din care datează şi primele sale investigaţii în
arhive din Viena, Karlowitz şi Belgrad (1910),
urmate, între 1910 şi 1911, de studii şi cercetări
în arhive din Rusia. A fost profesor de istorie
bisericească la Seminarul „Andreian” din Sibiu
(1911–1919), profesor de istoria popoarelor
din sud-estul Europei la Facultatea de Litere şi
Filosofie din cadrul Universităţii din Cluj (1919–
1947); a deţinut conducerea Seminarului de stu-
dii sud-est europene, al unui colectiv de istorie
modernă la Institutul de Istorie şi Arheologie
din Cluj (1957–1962) şi al revistei „Revue de
Transylvanie”, înfiinţată de el (1934). S-a nu-
mărat printre participanţii la Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918,
fiind ales unul dintre secretari; ministru de stat
pentru minorităţi (1939, 1939–1940); consilier
regal (1939–1940). După greva studenţilor din
Cluj (mai-iun. 1946) a intrat în vizorul Siguranţei,
fiind acuzat că ar fi sprijinit moral mişcarea de
protest. Pensionat forţat la numai 59 de ani, a
fost arestat şi judecat în procesul Băncii Agrare
din Cluj, din al cărui Consiliu de administraţie fă-
cea parte, primind un an jumătate de închisoare
corecţională. În 1950 a fost transferat la Sighet,
fiind anchetat pentru activitatea politică desfăşu-
rată anterior, detenţia prelungindu-i-se până în
1955. După eliberare, a fost încadrat colabora-
tor extern, apoi cercetător ştiinţific permanent la
Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj. Istoric
al sud-estului european, s-a distins îndeosebi
prin studiile consacrate romanităţii sud-dunăre-
ne şi slavisticii:
Vlahii din Serbia în sec. XII–XV
(1922);
Vlahii şi morlacii. Studiu din istoria ro-
mânismului balcanic
(1924);
Originea colonii-
lor române din Istria
(1924);
Vlahii din
nordul
Peninsulei Balcanice în Evul Mediu
(1959) ş.a. O
atenţie aparte a acordat Revoluţiei române de la
1848 din Transilvania (
Studii şi documente privi-
toare la
Revoluţia românilor din Transilvania în
anii 1848–1849
;
Studii privind istoria Revoluţiei
române de la 1848
, apărută postum, 1989); legă-
turilor istorice dintre Ţările Române (
Documente
noi privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Sibiul
în
sec. XV–XVI
, 1926–1927); frământărilor sociale
şi religioase din sec. XVIII (
Contribuţii privitoare
la relaţiile Bisericii româneşti cu Rusia în veacul
al XVIII-lea
, 1912;
Relaţiile bisericeşti ale româ-
nilor din Ardeal cu Rusia în veacul XVIII
, 1914;