259 / 414
259
Council” din Londra. A fost distins cu Premiul
de compoziţie „George Enescu”, Marele Premiu
„Năsturel-Herescu” al Academiei Române,
Premiul „Robert Cremer”, Medalia comemo-
rativă „ Bartók Béla”. „Artist Emerit” (1951) şi
„Maestru Emerit al Artei” (1953).
DRĂGULESCU, CORIOLAN
(4 aprilie 1907,
Vărădia, jud. Caraş-Severin
–
1 iunie 1977, Bucureşti), inginer chimist
Membru titular – 21 martie 1963
(membru corespondent – 2 iulie 1955)
Preşedinte al Secţiei de știinţe chimice (1970–
1977); preşedinte al Bazei de Cercetări Ştiinţifice
din Timişoara a Academiei Române (1962–1977)
După
absolvirea
Liceului
„C.
Diaconovici-Loga” din Timişoara
(1925), a ur-
mat cursurile Facultăţii de Știinţe din Cluj, unde,
în 1936, şi-a susţinut şi doctoratul. În 1930 a fost
numit custode la Laboratorul de chimie fizică. A
fost asistent la Catedra de fizică generală experi-
mentală, apoi asistent şi şef de lucrări la Catedra
de chimie anorganică şi analitică a Facultăţii de
Știinţe din Cluj. În perioada 1945–1948 a fost
profesor de chimie agricolă la
Facultatea de
Chimie Industrială din Timişoara
, iar din 1948,
profesor şi şef de catedră de chimie anorganică şi
analitică şi primul decan al Facultăţii de Chimie
Industrială din Timişoara. Paralel cu activitatea
didactică, s-a consacrat cercetării ştiinţifice, con-
tribuind la aplicarea metodelor chimiei fizice în
chimia analitică în România. În cercetările sale
a abordat probleme legate de: introducerea me-
todelor fizico-chimice în analiza, cercetarea re-
surselor naturale ale României (minereuri, ape
minerale, alimente etc.), separarea şi obţinerea
metalelor rare din resurse naturale indigene; a
elaborat studii în cele mai noi domenii, precum
chimia coordinativă şi cea a solvenţilor neapoşi.
A întocmit, împreună cu colaboratorii, peste 230
de lucrări ştiinţifice, între care:
Manual practic
de chimie fizică. Termodinamică și cinetică
(1941,
în colab.);
Elemente de teoria şi
practica măsură-
rii pH-ului
(1944, în colab.);
Analiza chimică vo-
lumetrică
(1947);
O dezvoltare originală asupra
structurii atomului în termenii mecanicii cuanti-
ce şi asupra legăturii chimice în teoria orbitalilor
moleculari, ca şi în teoria câmpului liganzilor
;
Introducere în chimia anorganică modernă
(1973,
în colab.), ultima sa lucrare de mare amploare
fiind monografia intitulată
Chimia structurală
modernă. Chimia coordinaţiei 8
(1977, în colab.),
cuprinzând, în afara sistematizării originale în
domeniul chimiei structurale, şi contribuţii origi-
nale în ce priveşte interpretarea legăturii chimice
în cristale, introducerea formulelor de coordina-
ţie pentru prezentarea simplă a structurii etc.
A avut un rol însemnat la crearea la Timişoara,
în cadrul Institutului Politehnic, a Facultăţii de
Agronomie (1945), care, din 1948, a devenit in-
stitut de sine stătător; tot atunci a contribuit la
înfiinţarea Facultăţii de Chimie Industrială din
Timişoara, al cărei prim decan a fost. A participat
la întemeierea Uniunii Patrioților din Banat. Între
nov. 1944 și apr. 1945 a deținut funcția de primar
al Timișoarei, contribuind substanțial la înlătu-
rarea daunelor provocate de război. A reprezen-
tat România în Consiliul Uniunii Internaţionale
de Chimie Pură şi Aplicată. S-a numărat prin-
tre membrii comisiilor de avizare ale revistelor
„Talanta” din Belfast şi „Chimie minérale” din
Paris. Membru de onoare al Societăţii de Chimie
Industrială din Paris (din 1970). A fost distins cu
„Ordinul Muncii”, cls. III (1962) și cls. II (1963)
și cu Ordinul „Meritul Științific”, cls. II (1966).
„Om de Știință Emerit” (1970).