248 / 414
248
disponibilă în Moldova, purificarea piroluzitei
de Iacobeni; a descoperit o metodă de înlocuire
parţială a nichelului cu fierul la acoperirile pro-
tectoare; a studiat aspectele fizico-patologice
ale folosirii ciocanelor automate cu aer compri-
mat. Rezultatele cercetărilor sale au fost amplu
prezentate într-o serie de lucrări şi studii sub
semnătură proprie sau împreună cu colaboratorii:
Vitesse du son dans les liquides
(1925);
Décharges
à haute fréquence
(1926);
Fenomen Barckhausen
(1930);
Cercetări experimentale asupra strati-
ficării magnetice a păturilor electrolitice
de nichel
(1954);
Eigenschaften dünner electrolytisch
nie-
dergeschlagener Schichten ferromagnetische Stoffe
(1958);
Magnetische Untersuchungen von elektro-
lytischen Ni
-
Fe
-
Schichten durch Rotationhysteresis
(1965);
Über die Bildungsbedingungen der hexa-
gonalen
Kristallstruktur in elektrolytischen Ni
-
Fe
-
Schichten
(1966) ş.a. A fost distins cu Premiul I
al Ministerului Învăţământului (1964).
CIUHANDU, GHEORGHE
(23 aprilie 1875, Roşia, jud. Bihor – 29 aprilie
1947,
Vaţa de Jos, jud. Hunedoara
), preot, istoric
şi publicist
Membru de onoare – 30 mai 1946
Studii secundare la Beiuş,
teologice la
Institutul din Arad
(1893–1896) şi la Facultatea
de Teologie din Cernăuţi (1900–1902, 1903–
1905), în 1905 luându-şi titlul de doctor în
teologie. A fost învăţător confesional în Căbeşti-
Bihor (1897–1899), funcţionar la Consistoriul
din Arad (1900), prefect de studii şi profesor
suplinitor la
Institutul Teologic-Pedagogic din
Arad
(1902–1903), consilier la secţia şcolară
a
Consistoriului din Arad
(1905–1938). Din
1910 a devenit preot, fiind numit protopop
şi apoi iconom stavrofor (1936). A militat
pentru apărarea şcolilor confesionale româneşti
din eparhia Aradului împotriva tendinţelor
de maghiarizare. A colaborat cu numeroase
articole la publicaţiile vremii: „Biserica şi
Școala” (al cărei redactor a fost între 1937 şi
1938), „Candela”, „Cele trei Crişuri”, „Revista
teologică”, „Românul”, „Telegraful român”,
„Tribuna”, „Tribuna poporului” etc. A lăsat
numeroase lucrări de teologie şi istorie, între
care:
Împreunarea bisericilor ortodoxe române
din România Mare şi raportul Bisericii cu
Statul
(1919);
Reorganizarea mitropoliei
ardelene
(1920);
Schisma românească sau „unirea cu
Roma”
(1921);
Papism şi ortodoxism în
Ardeal
sau porfiră şi cunună de spini
(1922);
Puncte de
orientare în chestiunea unificării administrative
bisericeşti
(1922);
Români ortodocşi şi uniţi
români sau două organizaţii
bisericeşti româneşti
din Ardeal
(1922);
Reorganizarea centrelor
noastre ierarhice şi unificarea bisericească
(1923);
Urgia unionistă din judeţul Aradului şi reacţiunea
ortodoxă
(1924);
Unirea şi întoarcerea Galşei la
Ortodoxie
(1924);
Propaganda catolică maghiară
de la Macău în coasta diecezei ortodoxe a Aradului
(1815–1864)
(1926);
Dezbinarea religioasă a
românilor ardeleni. Falsificarea credinţei şi a istoriei
(1927);
Patronatul eclesiastic ungar
în raport cu
drepturile statului român. Studiu istorico
-
statistic
şi politic bisericesc
(1928);
Câteva momente din
trecutul Episcopiei Aradului
.
1767–1830
(1929);
Doi Ioanovici pe tronul episcopesc ortodox de
la Arad
(1929);
Din viaţa lui Nestor Ioanovici
,
episcopul Aradului
,
1767–1830
(1929);
Cum s-a
făcut Unirea
cu Roma
(1929);
Cărţile de afurisenie
sau de blestem din Ardeal
(1930);
Călugării
Visarion şi Sofronie şi mucenicii Ortodoxiei din
Ardeal
(1932);
Bogomilismul şi românii
(1933);
Rânduiala sfintei mărturisiri la români. Însemnări
rituale. Cu două anexe: ritualul sârbesc (1524) şi
românesc (1681)
(1933);
Dr. Giorgiu Popa – om
de şcoală şi cultură
(1934);
Schiţe din trecutul
românilor arădeni din veacul al XVIII-lea
(1934);
Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ. Pagini
mai ales din istoria românilor crişeni (1830–1840)
(1935);
Românii din Câmpia Aradului de acum
două veacuri.
Cu un excurs istoric până la 1752
şi însemnări istorice-politice ulterioare
(1940) ş.a.