255 / 414
255
în Transilvania şi Ungaria 1784–1785 scrisă
pe
baza documentelor oficiale
, distinsă în anul ur-
mător de Academia Română cu Premiul „Heliade
Rădulescu”. În1887 şi-a continuat investigaţiile în
arhive străine (Croaţia, Italia etc.). Documentele
adunate, referitoare la perioada cuprinsă între
1199 şi 1575, le-a publicat apoi în cele şase volu-
me din marea colecţie „Hurmuzaki” (
Documente
privitoare la istoria românilor
, 1887–1897), dar
şi în volumul
Monumente pentru istoria Ţerei
Făgăraşului
(1885). În domeniul istoriei, a mai
publicat
Domnii glorioşi şi căpitanii celebri ai ţeri-
lor române
(2 vol., 1895) şi a mai pregătit o
Istorie
militară a poporului român începând din cele mai
vechi timpuri până în secolul al XVII-lea
, lucrare
rămasă însă în manuscris. În ultimii ani ai vieţii
şi-a concentrat atenţia în vederea întocmirii lu-
crării
Dacia preistorică
(apărută postum, 1913).
S-a preocupat şi de folclor, în 1892 proiectând o
mare colecţie de folclor pentru întreg spaţiul ro-
mânesc, alcătuind în acest scop un
Chestionariu
despre tradiţiunile şi antichităţile
ţerilor locuite de
români
, la care a primit peste 1 000 de răspun-
suri din peste 930 de localităţi, valorificate abia
în 1975–1976 în cele două lucrări:
Vechi cânte-
ce şi tradiţii
populare româneşti. Texte poetice din
răspunsurile la Chestionarul istoric 1893–1897
şi
Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului
al XIX-lea. Răspunsuri la chestionarele lui Nicolae
Densuşianu
. Acestora li se adaugă studiile:
Scrutări mitologice la români
(1868);
Elemente
istorice în poezia
poporală
(1871);
Proverbele
române ca material pentru instituţiunile dreptu-
lui roman
în Dacia
(1874) ş.a. Împreună cu Fr.
Damé, a publicat studiul
Les Roumains du Sud,
Macédoine, Thessalie, Epire, Thrace, Albanie, avec
une carte ethnographique
(1877).
DOINAŞ, ŞTEFAN AUGUSTIN
(ȘTEFAN POPA)
(26 aprilie 1922,
Caporal Alexa, jud. Arad
–
25 mai 2002, Bucureşti), scriitor şi traducător
Membru titular – 12 martie 1992
(membru corespondent – 3 iulie 1990)
După absolvirea
cursurilor licea-
le la Arad (Liceul „Moise Nicoară)
, a urmat
Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii
din Cluj-Sibiu. A fost profesor în comuna natală
(1948–1950), apoi în
Hălmagiu
(1950–1953)
şi
Gurahonţ
(1953–1955); redactor la reviste-
le „Teatrul” (1956), „Lumea” (1963–1966) şi
„Secolul 20” (din 1969). A făcut parte din gru-
parea tinerilor scriitori sibieni „Cercul literar”
(1940–1947), în „Revista cercului literar” pu-
blicând cele mai importante poezii. A debutat
cu versuri în „Jurnalul literar” (Iaşi, 1939). În
1957 a suferit o condamnare politică de un an.
Între 1958 şi 1963 a fost scos din viaţa litera-
ră. Primul său volum de versuri,
Alfabet poetic
,
rămas în manuscris, a obţinut Premiul „Eugen
Lovinescu” (1947). A publicat volumele de po-
ezie:
Cartea mareelor
(1964);
Omul cu
compasul
(1966);
Seminţia lui Laokoon
(1967);
Ipostaze
(1968, pentru care a primit premii ale Academiei
Române şi Uniunii Scriitorilor);
Alter ego
(1970);
Ce mi s-a întâmplat cu
două cuvinte
(1972);
Papirus
(1974);
Anotimpul discret
(1975);
Hesperia
(1979, pentru care a primit Premiul
Uniunii Scriitorilor);
Poeme
(1983);
Vânătoare cu
şoim
(1985);
Interiorul unui poem
(1990);
Arie
şi ecou
(1992);
Lamentaţii
(1993);
Aventurile lui
Proteu
(1995);
Psalmi
(1997). Versurile sale au
fost traduse în bulgară, engleză, franceză, ger-
mană, italiană, macedoneană, maghiară, sârbă,
slovenă, spaniolă.
A fost şi eseist şi critic literar:
Lampa lui Diogene
(1970);
Poezie şi
modă poe-
tică
(1972);
Orfeu şi tentativa realului
(1974);
Lectura poeziei
(1980, pentru care a primit