Istoria Banatului Otoman

46 / 350

45
satul Erdösbernod154, până la suma de 8.710 akçe, încasată de la satul Sintea Mică
(Szinoke)155. Totodată, venitul de 3.000 de akçe cuvenit spahiului Mehmed din
dările datorate de satul Erdösbernod a fost identic, din punctul de vedere al
cuantumului său, cu cel repartizat în 1554, în vilayetul Timişoara, ienicerului
Yahşıoğlu Şehsüvar156. Tot în 1579, spahiul Mehmed a cumulat în nahiya Zarand
venitul satului Erdösbernod cu cel rezultat din deţinerea unui al doilea timar, în
valoare de 4.000 akçe, reprezentând taxele şi dijmele plătite de satul Kót157. Spre
deosebire de spahiul Mehmed, Musli, ceauş de rang înalt, a stăpânit în 1579, în
nahiya Zarand, satul Nădab, un timar de 3570 akçe158, care a depăşit, de pildă,
venitul anual de 3485 akçe încasat în 1569 de dizdarul şi de căpitanul cetăţii Vârşeţ159
din sandjakul Timişoara.
În contrast cu sandjakul Gyula, unii timarioţi din câteva nahiye ale sandjakului
Cenad s-au bucurat în această perioadă de venituri mai mari, datorate în primul
rând fertilităţii solului şi numai în al doilea rând numărului de unităţi fiscale, adică
de familii taxabile. Astfel, în 1579 în nahiya Becicherec timarul alcătuit din satul
Bozitelek de lângă Dolne Sige şi din cele 27 familii taxabile ale sale i-a asigurat lui
Divane Sinan un venit de 7058 akçe160. Acest cuantum a fost depăşit de un venit de
7099 de akçe perceput de Yusuf Kethuda de la cele 15 familii taxabile din satul
Alakszig161 , respectiv ale timarului său.
Exemplul amintit nu constituie o dovadă singulară a fertilităţii mari a solului
din această parte a sandjakului Cenad. I se mai adaugă spre argumentare şi venitul
de 8.000 de akçe încasat de Ferhad de la cele 31 familii taxabile ale satului
Bercsula162 de lângă Galád.
În vilayetul Timişoara, principiul eredităţii timarului şi nepotismul au funcţio-
nat în a doua jumătate a veacului al XVI-lea sub masca aceloraşi formule stereotipe
folosite pentru răsplătirea diferenţiată a faptelor de vitejie şi a slujbelor îndeplinite
în timpul expediţiilor imperiale. Se ştie că principiul eredităţii timarului a fost
acceptat în anumite regiuni din Peninsula Balcanică (Albania, Macedonia Orientală,
Tesalia) în a doua jumătate a veacului al XV-lea, aplicarea sa extinzându-se în
urma răscoalelor care au zguduit Anatolia în anii 1526–1528. În aceste condiţii, în
octombrie 1529 sau mai probabil în 1530, sultanul Süleyman Kanuni a emis
regulamentul (kanun) de recunoaştere a dreptului de atribuire ereditară a timarului
în vederea asigurării mijloacelor de subzistenţă pentru familiile spahiilor căzuţi pe
câmpul de luptă. Mărimea timarului acordat urmaşilor subaşiilor şi spahiilor s-a
stabilit, potrivit cu prevederile acestui regulament, în funcţie de împrejurările în
154 Gy.Káldy-Nagy, A Gyulai szandzsák, p.350, sat inclus astăzi în cătunul Barmod la nord de
Ciumeghiu.
155 Ibidem, p. 360–361.
156 Mühimme Defterleri nr. 1, doc. nr. 175, rola cit., cadrul 8.
157 Gy. Káldy-Nagy, op. cit., p. 351.
158 Ibidem, p. 357.
159 Kl. Hegyi, A török hódoltság ..., vol. III, p. 1371.
160 Gy. Káldy-Nagy, A Csanádi szandzsák 1567. és 1579. évi összeirása , Szeged, 2000, p. 197.
161 Ibidem, p. 198, sat aflat în prezent lângă satul Boka din apropiere de Zrenjanin.
162 Ibidem, p.194, în 1864 Galád a fost o pustă lângă Velika Kikinda.