Istoria Banatului Otoman

45 / 350

44
s-a cerut să nu mai atribuie zaimilor, spahiilor şi apărătorilor cetăţilor (müstahfiz)
„timare în sandjakuri diferite, ci fiecăruia să i se acorde «posesiuni» într-un
<singur> sandjak”146. La încheierea recensământului şi a înregistrării în condici,
aplicarea noului mod de distribuire a posesiunilor recenzate în vilayetul Timişoara
a fost supravegheată îndeaproape de sultanul Selim al II-lea, care şi-a reînnoit
ordinul la 29 februarie 1568147.
În vilayetul Timişoara, mărimea venitului unui timar a depins, în chip firesc,
de împrejurările şi criteriile care îndreptăţiseră acordarea sa. De timare şi ziamete
au beneficiat mai cu seamă atât unele categorii de funcţionari otomani stabiliţi în
unităţile administrativ-militare ale vilayetului Timişoara cât şi oştenii care au
participat deopotrivă la cucerirea Banatului, la luptele de frontieră cu principatul
Transilvaniei şi la expediţia din 1566. Îi menţionăm, spre exemplificare, pe câţiva
funcţionari ai vilayetului Timişoara, înzestraţi cu următoarele posesiuni:
– timarul în valoare de 15.000 akçe, primit în decembrie 1554 de
Mustafaoglu Mustafa, perceptorul veniturilor date în arendă ( mukata’a) 148;
– ziametul de 20.000 akçe149, adăugat timarului de 16.000 akçe deţinut de
Receb în momentul numirii sale în funcţia de alaybeg al sandjakului Arad;
– ziametul de 52.535 akçe stăpânit în 1579150 de kapudanul Mehmed Beg,
comandantul flotilei vilayetului Timişoara.
De asemenea Ali, arhitectul cetăţii interioare a Lipovei (Bel nam hisarı) 151
a primit în septembrie 1556, ca răsplată pentru slujba sa, un timar în valoare de
8.000 akçe.
Dobândirea precum şi mărirea venitului unui timar sau ziamet au fost acţiuni
care au respectat aceeaşi procedură. La propunerea şi în temeiul condicii trimise la
Poartă de beglerbegul de Timişoara, sultanul a încuviinţat, la 2 august 1556,
majorarea timarelor ai căror titulari s-au remarcat pe câmpul de luptă152. Aceleaşi
fapte de vitejie săvârşite de Mehmed în luptele de hotar cu ghiaurii din cetatea
Gyula l-au îndreptăţit pe sultan să-i sporească, la 5 ianuarie 1557, venitul de 10.000
de akçe al timarului său cu încă 4.000 de akçe153.
Invocate în formulele stereotipe ale actelor otomane, faptele de vitejie şi
slujbele îndeplinite în timpul expediţiilor au reprezentat temeiul obişnuit de
acordare a posesiunilor timar şi ziamet. De altfel distribuirea lor sub forma unor
venituri variabile din punct de vedere valoric a depins deopotrivă de rangul,
slujbele prestate, gradul militar al beneficiarilor dar şi de înrudirea acestora cu
dregătorii otomani. În 1579, de pildă, în nahiya Zarand a sandjakului Gyula au
existat timare al căror venit a fluctuat de la un cuantum de 3.000 akçe, achitat de
146 Ibidem, partea I, doc. nr. 924, p. 444.
147 Ibidem, doc. nr. 944, p. 453.
148 Mühimme Defterleri nr. 1 doc. nr. 1065, 1084, Colecţia Microfilme Turcia, rola 15, cadrele
47, 49.
149 Mühimme Defterleri nr.4, doc. nr. 426, Colecţia Microfilme Turcia, rola 15, cadrul 148.
150 Kl.Hegyi, op. cit., p. 102.
151 Mühimme Defterleri nr. 2, doc. nr. 1301, Colecţia Microfilme Turcia, rola 15, cadrul 72.
152 Ibidem, cadrul 70.
153 Mühimme Defterleri nr. 2, doc. nr. 1183, rola cit., cadrul 83.