159 / 350
158
otomane, satele: Selişte (
Sılışte
) între Nemeşeşti şi Coşteiu de Sus, Bogdăneşti
(
Bogdanışte
), Negrileşti (
Negrilışt
) la est de Coşteiu de Sus, Prăitaş (
Pireytas
) tot la
est de Coşteiu de Sus înregistrat împreună cu Negrileşti, Rogojan (
Rogozan
) de
lângă Zorani, Bozovar (
Bozovar
) de lângă Coşteiu de Sus
28
.
Spre deosebire însă de formele morfologice de teren ale acestei
nahiye
,
câmpia Făgetului, desfăşurată pe stânga râului Bega, pe traseele sale inferioare mai
extinse de la poalele Dealurilor Surducului, a întrunit condiții prielnice existenței
târgului Făget împreună cu un număr de 19 sate. Așa cum rezultă din registrele
otomane de recensământ ale Făgetului, majoritatea acestor așezări s-a aflat în
împrejurimile şi în ţinutul centrului său administrativ. Recensământul a început,
aşadar, cu satele de lângă Făget: Bichigi (
Bıkış
) la vest de Făget, Mihăieşti (
Mıhayıst
),
Molnoş (
Monoş
) la nord de Bega, Dumbrava (
Dumrava
) la sud de Făget,
Cămărzineşti (
Komirsınışt
) înregistrat după Dumbrava, Drevdia Ugarska (
Ugırska
Dırıvdıya
) probabil lângă Begheiu Mic, Coştei (
Koştil Şom
), Brăneşti (
Bıradeçav
),
Bodija (
Bodıya
), Berceşti (
Pırıçışt
), ultimile trei sate fără o identificare certă.
Înscrierea satelor în registrul de recensământ a urmat cu aşezarea cea mai nordică,
Povârgina
(
Ispıvıyzan
), în raport cu târgul Făget, situată pe râul Şerbenilor şi apoi
cu Sidileşti (
Zidelışt
) de la est de Făget, Miroslav (
Miroslav
), Sorila (
Çıyrile
) aşezat
între Bichigi şi Răchita şi s-a revenit la Făget, centrul
nahiyei
respective. În ultima
parte a recensământului, autorităţile otomane s-au îndreptat spre ţinutul de la sud şi
vest de Făget, spre satele Golubeşti (
Gılubıst
) de lângă Begheiu Mic, Răchita
(
Rakıta
), Cornet (
Kornad
) de lângă Răchita
29
. Sădişor (
Sadışor
), Sociad (
Soçad
),
cele două sate din urmă dispărute, fără posibilitate de identificare
30
.
În ceea ce priveşte câmpia joasă a Timişului, atât coborârea treptată a scoarţei
sale cât şi panta mică a râului în profil longitudinal au pricinuit inundaţii frecvente,
menţinerea apelor vreme îndelungată şi mai cu seamă, băltirea lor. Mai mult,
regimul torenţial al pâraielor cu viituri puternice, de scurtă durată a înlesnit, la
rândul său, desele inundaţii ale luncii Timişului. În zona sa de divagare, Timişul
are încă şi astăzi aproximativ 20 de braţe părăsite printre care se numără în primul
rând Timişul mort, Vina Opâru, Odâlcău, Vina Ocii, Birda Veche etc. Prin meandre
dese, despletiri şi divagări, cursurile de apă ale râurilor Timiş, Bega, Bega Veche,
Bârzava şi Birda au creat, până la lucrările de canalizare şi de desecare din secolul
al XVIII-lea, zone inundabile foarte mari şi mlaştini deosebit de întinse. În urma
lucrărilor de canalizare a albiilor, de îndiguire şi desecare a lor au mai rămas în
zilele noastre numai câteva mlaştini, ca de pildă cele de la Sociar de lângă
Sânmartinu Sârbesc, de la Satchinez, de pe Timiş precum şi unele formate pe locul
unor lacuri colmatate sau braţe părăsite
31
.
În chip firesc, câmpia joasă din
sandjakul
Timiş a adăpostit un număr mult
mai mare de aşezări omeneşti decât câmpia înaltă subcolinară. Astfel recenzorii au
înregistrat în
nahiya
Timişoara, având suprafaţa cea mai întinsă, 4 oraşe (Timişoara,
28
Ibidem
, p. 177–178.
29
Ibidem
, p. 180.
30
P. Engel,
op. cit.
, p. 121, 130 le plasează pe amândouă, „undeva în ţinutul Făgetului”.
31
V. Ardelean, I. Zăvoianu,
op. cit.
, p. 59.