60 / 530
59
domniei lui Septimius Severus, când a fost redus în urma apariţiei aici a două oraşe
noi, municipiile
Tibiscum
şi
Dierna
,
care la rândul lor au avut un teritoriul urban
propriu.
Sub raport economic se cuvine menţionată pătrunderea pe cale comercială a
primelor vase de tip
terra sigillata
provenind din Gallia centrală, de la Lezoux şi
Rheinzabern, a amforelor din Italia şi Hispania pentru vin, ulei, mai rar măsline sau
alte produse solide.
Între alte obiecte se cuvin menţionate opaiţele (Italia), vasele de bronz de lux
sau de uz comun şi bineînţeles diferite accesorii vestimentare precum fibule, aplici etc.
Alături de relaţiile interprovinciale fireşti se cuvine amintită şi apariţia primelor
ateliere locale meşteşugăreşti de olărie şi materiale de construcţie din lut (Tibiscum,
Ramna), un atelier de fierărie (Tibiscum), începerea activităţii atelierelor de sticlă
de la Tibiscum.
Nu mai puţin importante sunt atelierele de prelucrare a metalelor (bronz, aur,
argint), identificate în această perioadă la Tibiscum (2 ateliere), Dierna (un atelier)
etc. Descoperirile arheologice, deşi sunt modeste, reprezintă în acest moment doar
un reper pentru a gândi o producţie meşteşugărească care în mod obligatoriu trebuia să
existe în acest teritoriu, cum ar fi atelierele de fierărie indispensabile în fiecare aşezare
pentru producerea accesoriilor necesare construcţiilor sau chiar în alte domenii.
În timpul lui Hadrian,
Dacia
apare menţionată pe monedele de bronz emise
de Senat (
sestertius, dupondius şi aes
)
249
, cu legenda
DACIA
, dar se pare că împăratul
nu a vizitat Dacia în afara momentului din primăvara anului 118, când a venit la
Dunăre pentru a grăbi pacificarea barbarilor care atacaseră provincia.
Împăratul
Antoninus Pius
(
138–161
) a fost ridicat la tron prin adopţie, de
către Hadrian în ultimele luni de domnie. El a fost împăratul care s-a confruntat cu
începuturile unor mari convulsii la graniţele europene ale Imperiului, determinate
de primele migraţii ale triburilor germanice dinspre nord spre est. În drumul lor,
aceste triburi au dislocat din sălaşurile lor alte triburi şi această mişcare de masă
continuă s-a apropiat astfel de graniţele Imperiului, unde triburile mărginaşe au
cerut dreptul de a se stabili în provincii pentru a se proteja. În faţa opoziţiei Imperiului
roman s-a declanşat cel mai virulent eveniment militar al secolului al II-lea.
Specialiştii sunt unanimi în aprecierea că în timpul lui Antoninus Pius a avut
loc „debutul” acestor evenimente.
Pentru Dacia anumite confruntări cu barbarii încep încă din anii 143–144,
când în Dacia Inferior a fost trimis T. Flavius Priscus Gallonius Fronto Quintus
Marcius Turbo cu un mandat special de
[pro.l]egato et praefectus Daciae Inferioris
250
,
ceea ce înseamnă că deţinea dreptul să conducă efective militare formate chiar din
vexillaţii din legiuni, pentru a putea face faţă situaţiei militare, determinate
probabil, de un atac al sarmaţilor dinspre Muntenia sau din altă parte.
Provincia Dacia a fost afectată în anii ce au urmat, de atacurile dacilor liberi
care s-au desfăşurat în două etape.
249
BMC, Emp. III, 510–511, 1735–1746
apud
Petolescu 2002, p. 28.
250
IDRE, II, 461 Caesarea Mauretaniei; Petolescu 2002, p. 28.