58 / 530
57
Pe teritoriul românesc şi al Serbiei, de-a lungul acestui val şi şanţ nu au fost
întreprinse până acum nici un fel de săpături arheologice. Implicit, nu deţinem nici
un fel de date cronologice precise. El apare cel mai apropiat de linia de fortificaţii
Lederata – Tibiscum
. Aplatizarea valului şi lipsa unor cercetări de teren pe traseul
valului ne determină a crede că acesta putea reprezenta o
primă linie defensivă de
protejare a fortificaţiilor amintite, care putea aparţine epocii lui Hadrian
. În
acest caz, retragerea romană până în faţa câmpiei inundabile a fost mai timpurie şi,
din punct de vedere militar, a fost gândită corect.
Astfel, se conturează în mod clar două zone: una muntoasă – colinară aflată
sub ocupaţie romană şi o a doua – de câmpie, la vest de prima, ca o zonă tampon
până la Tisa, unde nu sunt documentate niciun fel de aşezări rurale în acea vreme,
judecând după descoperirile arheologice de până acum şi cercetările de teren. Se
evidenţiază faptul că în prima jumătate a secolului II, în acest teritoriu de câmpie al
Banatului până la râul Tisa, romanii a menţinut o
terra deserta
supravegheată atent
de către trupele aflate de aliniamentul Lederata-Tibiscum din spatele valului median.
Lipsa unor aşezări rurale, care se datează de abia spre sfârşitul secolului II p. Chr.
conduc spre această idee
241
. Acceptarea stabilirii unor comunităţi locale a fost
consemnată în mentalitatea epocii ca un eveniment important din moment ce Dio
Cassius o menţionează în vremea legatului Severianus între anii 180–182
242
. Aducerea
celor 12.000 de daci trebuie poate pusă în legătură chiar cu stabilirea lor în spaţiul
cunoscut între valuri şi râul Tisa
243
.
*
Prin reforma administrativă realizată de Hadrian, Dacia Superior acum cu o
singură legiune era condusă de un
legatus Augusti pro praetore
de rang
vir
241
Cercetările arheologice de la Sânnicolau Mare – p. Selişte, publicate în 2011, au evidenţiat
lor un mormânt sarmatic cu un bogat inventar de aur format dintr-un colier compus din mărgele
tubulare, pandantive în formă de ovală şi un pandantiv central – de tip
lunula
, toate în aur şi sticlă.
Inventarul mormântului aparţine aşa numitului
orizont de aur
, inventar caracteristic perioadei de
început a sarmatilor iazigi, după stabilirea lor în Câmpia Pannoniei (Bejan, Măruia, Tanase 2011,
p. 163–181). Prezenţa izolată a unui mormânt sarmatic cu inventar de aur de sorginte sarmatică în
punctul Selişte de la Sânnicolaul Mare databil spre sfârşitul secolului I – începutul secolului II este
descoperire cu totul şi cu totul izolată şi, nu poate constitui un indiciu al pătrunderii masive sarmatice
pe arealul Banatului prin trecerea râului Tisa şi apoi pe cursul râului Mureş aşa cum presupunea
A. Vaday şi mai nou L. Grumeza (Vaday 1989, p. 205–209; Vaday 2001, p. 176, Grumeza, 2015,
p. 17). Trebuie menţionat faptul că alături de acest mormânt au mai apărut 3 morminte, parţial
distruse de un cimitir medieval al căror inventar nu permite o încadrare cronologică timpurie similară,
cum presupune L. Grumeza în lucrarea recent publicată.
242
Dio Cassius, LXXII, 3: ...
Sabinianus aduse sub stăpânirea sa şi douăsprezece mii de daci
alungaţi din ţara lor de baştină şi care se pregăteau să dea ajutor altora făgăduindu-le loturi de
pământ în Dacia romană...
; Piso 1993, p. 131–137.
243
Oricum, prezenţa unor comunităţi dacice noi nu apare arheologic identificată până acum pe
teritoriul provinciei Dacia. Pe de altă parte, materialul ceramic de factură dacică prezintă anumite
elemente de decor , ale formei şi ale pastei mai rudimentare care sugerează observaţia aşezării lor în
preajma frontierelor de vest ale Daciei romane.