Istoria Banatului Antichitatea

56 / 530

55
Abandonarea castrului de la Berzobis, ca de altfel situaţia neclară a multora
dintre castrele de pe linia de fortificaţii Lederata – Tibiscum determină o slabă
cunoaştere a situaţiei Banatului după această perioadă. De aici s-a ajuns la ideea
avansată de A. Radnoti, potrivit căreia întreg teritoriul Banatului ar fi fost părăsit
de romani până la culoarul Timiş – Cerna, care s-au retras pe linia fortificată
Dierna – Tibiscum222. Cu o serie de amendamente la această ipoteză a aderat şi
Dumitru Protase223.
Recent, pe baza săpăturilor arheologice întreprinse la Vărădia (Arcidava) în
punctul Pusta sau Rovină, O. Bozu şi E. Nemeth susţin şi ei abandonarea fortificaţiei
din piatră la începutul domniei lui Hadrian în anii 117–118 224. Argumentaţia lor se
bazează pe inventarul arheologic şi numismatic constatat în nivelul respectiv.
Şi în cazul fortificaţiei de pământ de la Surducu Mare, sondajul efectuat a
condus la părerea abandonării timpurii a castrului în care ar fi staţionat un detaşament
al legiunii a IIII-a Flavia Felix225. Desigur, la prima vedere, ipoteza părăsirii liniei
de fortificaţii Lederata – Tibiscum pare viabilă, dar este greu explicabilă menţinerea
unei linii fortificate de-a lungul Dunării de la Baziaş – Pojejena, Moldova Veche,
Gornea (statio), la Dierna şi o altă linie fortificată de-a lungul Mureşului: Micia,
Bulci, Cladova, Aradul Nou, Sânnicolaul Mare, Cenad, chiar dacă în ultimul caz
avem de a face mai mult cu stationes226. Este absolut nefiresc ca între cele două
linii defensive teritoriul roman muntos, bogat în resurse minerale să rămână sub
control barbar. O astfel de situaţie, nu se întâlneşte niciunde la graniţa Imperiului
roman şi, conform principiilor de strategie romană, face ipoteza de neacceptat.
Pe de altă parte, mai multe ferme romane cum ar fi cele de la Ramna, Brebu,
sau Lăpuşnicel, Dalboşeţ ar fi rămas în afara provinciei romane.
Probabil din această vreme, romanii au gândit un sistem defensiv, care a
restrâns mult teritoriul ce urma să fie apărat. În această vreme se realizează con-
centrarea mai multor trupe într-un singur castru, atât la Tibiscum, cât şi la Micia,
formate mai ales din trupe de cavalerie, care trebuiau să asigure supravegherea
întregului sector. Frontiera pe râul Tisa nu se mai dovedeşte viabilă după evenimentele
din anul 118 sau câteva decenii mai târziu şi se va trece la ridicarea unui sistem
defensiv bazat pe val şi pe şanţ227.
Fără a putea aduce dovezi peremptorii în acest sens, din lipsa unor săpături
efectuate pe traseul valurilor romane (cu excepţia sondajelor de la Covăsânţ şi
Dumbrăviţa de pe valul median), credem că unul sau chiar amândouă valurile
aflate în faţa liniei Lederata-Tibiscum datează din timpul provinciei Dacia.
O situaţie specială se constată în faţa provinciei Moesia Superior, la nord de
Dunăre, chiar în zona de câmpie. Astfel, de la vărsarea Tisei în Dunăre, de-a lungul
222 Radnoti 1975, p. 203–210.
223 Protase 1967, p. 47–71.
224 Nemeth 2005, p. 689–691; Nemeth, Bozu 2005a, p. 201–210; vezi cap. următor.
225 Protase 1975, p. 345–348, vezi Benea 2008, p. 49–60.
226 Benea 2011, p. 85–98.
227 Vezi cap. următor.