46 / 530
45
III. ASPECTE ALE ISTORIEI POLITICE
A SUD-VESTULUI DACIEI ROMANE
ISTORIA POLITICĂ A SUD-VESTULUI DACIEI ROMANE.
ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ
Investigaţiile arheologice alături de descoperirile numismatice, epigrafice
sunt până acum modeste ca amploare, dar şi reduse ca intensitate în cazul unor
situri de importanţă majoră pentru antichitate din Romania. Cităm doar selectiv: castrul
legiunii a IIII Flavia Felix de la Berzobis, aşezările cu caracter rural ori semiurban
din sud-vestul Daciei şi multe altele. Din această cauză, în multe segmente ale
istoriei Banatului antic cele mai importante informaţii le oferă epigrafia şi desco-
peririle monetare, mai ales, sub formă de tezaure decât cunoaşterea detaliată a unor
aşezări, fortificaţii ori complexe închise.
Configuraţia geografică a Banatului antic ocupat de romani, doar parţial a
fost inclus în provincia Dacia din considerente pe are le vom prezenta şi analiza
mai jos. Teritoriul va cuprinde doar zona de munte şi dealuri, respectiv partea de
est a acestei entităţi geografice. În cursul secolelor II–III s-a format o civilizaţie
romană supusă unor influenţe externe de natură locală ori barbară, care au conferit
teritoriului în discuţie aspecte specifice de dezvoltare cu fenomene interesante de
aculturaţie. Partea de vest între limitele provinciei Dacia, cuprindea câmpia joasă a
Banatului până la Tisa care era barbară.
FORMAREA DACIEI ROMANE
Banatul antic a fost un teritoriu extrem de important
deopotrivă
pentru daci şi
pentru romani, constituind, practic, puntea de legătură între Imperiul Roman şi
centrul regatului dacic. Aşa se şi explică atenţia acordată de romani.
Înaintarea armatelor romane prin Banat spre centrul statului dac aflat în
Munţii Orăştiei a condus la ocuparea militară a acestui teritoriu încă din anul 101.
Până în anul 106, Banatul antic (până la Tisa) şi vestul Olteniei au fost integrate
provinciei Moesia Superior
172
, pe când zona sud-carpatică (cu vestul Olteniei şi
Muntenia) au fost atribuite Moesiei Inferior
173
. În răstimpul anilor 102–105, în
teritoriul ocupat structurile militare s-au conturat prin
mari fortificaţii de pământ
ridicate pe de o parte pe locul viitoarei
Colonia Ulpia Traiana,
apoi la Zăvoi, la
Berzobis ori pe coamele munţilor spre Sarmizegetusa Regia (Vârful lui Pătru,
172
Petolescu 2002, p. 25.
173
Opreanu 1998, p. 40 cu bibliografia aferentă.