47 / 530
46
Comărnicel etc.), sau prin mici
castella
cu trupe reduse numeric menite a asigura
paza căilor de comunicaţie care se formau atunci, precum cele de la: Cornuţel,
Tibiscum etc.
De abia după anul 106, după încheierea celui de-al doilea război cu dacii, în
care după cum menţionează o inscripţie descoperită în Corinth „...
secunda expeditione
qua universa Dacia devicta est...
”
174
s-a trecut la organizarea provinciei romane.
Dacia a devenit o provincie de sine stătătoare sub o conducere unică a unui
legatus
Augustus pro praetore
. Chiar dacă evenimentele militare s-au încheiat în vara
anului 106, totuşi prezenţa împăratului în teritoriu se presupune că a fost prelungită
câteva luni bune, până când s-a putut aplica acea
lex provinciae
menită a efectua
centuriaţia întregii provincii, a stabili obligaţiile populaţiei învinse şi prestaţiile ei
şi mai ales de a o disloca din zona cetăţilor şi fortificaţiilor dacice. Aceste măsuri
asociate cu altele ce prevedeau aducerea de colonişti şi mai ales de a stabili veterani în
noul teritoriu cucerit trebuia să contribuie la formarea păturii conducătoare a
provinciei. Armata avea locul ei distinct în structura acestei provincii.
Din întregul pământ al Daciei romane devenit
ager publicus
, pentru nevoile
armatei s-au acordat în folosinţă perpetuă locul amplasamentelor castrelor, a
terenurilor de exerciţii, ale aşezărilor rurale proprii (numite
canabae
pentru legiune
şi
vici militares
pentru trupele auxiliare). La acestea se adaugă terenurile aferente
sub formă de păşuni, loturi agricole, păduri, cariere de piatră, toate preluate în
detrimentul aşezărilor autohtone. Amplasamentele trupelor romane au fost stabilite
în punctele strategice cele mai importante, de-a lungul frontierei romane sau în
interior, pe căile de comunicaţii centrale.
În timpul lui Traian, trei legiuni şi-au avut sediul în Dacia, anume legiunea
a XIII-a Gemina, cu legiunea I Adiutrix la Apulum, iar legiunea a IIII-a Flavia Felix
în sud-vestul provinciei. Această din urmă unitate militară şi-a avut sediul iniţial pe
locul viitoarei capitale Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Ţara Haţegului, colonie
întemeiată în anul 108. Urmele staţionării ei aici sunt marcate de existenţa unei
fortificaţii identificată prin mai multe sondaje
175
. Ca urmare a constituirii noului
oraş, în anul 108, legiunea a IIII-a Flavia Felix a fost transferată la Berzobis şi a
început organizarea întregului teritoriu de sud-vest al Daciei. Astfel, ştampile cu
numele legiunii nu apar doar în principalele fortificaţii de la: Banatska Palanka, Cuvin
(Serbia), Surducu Mare,
Bersobis
,
Tibiscum
,
Arcidava
(punctul Chilii),
Drobeta
,
dar şi în zone precum Aradul Nou, Pătaş, Eftimie Murgu, Bocşa Română, Denta,
Băile Herculane
176
.
Teritoriul Banatului
antic era delimitat geografic de trei cursuri de apă: la
vest – Tisa, la sud – de Dunăre, la nord de râul Mureş, iar la est de latura vestică a
Carpaţilor Orientali formând astfel o unitate geografică compactă.
Situaţia din zona de câmpie a sud-vestului Daciei este în bună măsură
neclară. Dar într-o inscripţie descoperită la Ulpia Traiana (CIL III, 90
*
) inclusă
174
IDRE, II, 367.
175
Alicu 1980, p. 23–28.
176
Protase 1967, p. 48–59; Benea 1983, p. 153–156.