43 / 530
42
Desigur, ocuparea unei bune părţi din teritoriul regatului dacic cucerit până la
cetăţile centrale constituia dovada clară a faptului că Traian dorea să permanentizeze
includerea acestui teritoriu în Imperiu şi ea fusese stipulată între primele condiţii de
pace. Dar, s-ar părea după cum menţionam la începutul evenimentelor, romani nu
au întâmpinat nici o opoziţie a dacilor în teritoriul pe care l-au urmat până la
Tapae
,
ceea ce înseamnă că populaţia înarmată se retrăsese înainte de venirea romanilor şi
începerea războiului din teritoriile, care urmau să fie implicate în evenimente
pentru o mai riguroasă apărare în interior.
În noul teritoriu ocupat, a fost instalată legiunea a IIII-a Flavia felix cu mai
multe trupe auxiliare. Cât anume din teritoriul Banatului antic era cucerit de romani
este încă greu de precizat. N. Gudea presupunea că întregul teritoriu până la Tisa a
fost integrat lumii romane
165
. Urmele romane cele mai vestice sub aspect epigrafic
respectiv ştampile militare apar în sud la: Vrsac, şi Arad în nord, pe Mureş, ceea ce
sugerează că din anumite motive romanii nu s-au apropiat de zona de câmpie
inundabilă căutând să se menţină de-a lungul drumului imperial aflat la baza zonei
colinare a Banatului pe la Lederata-Tibiscum. Acest drum era probabil cunoscut
deja din campania anterioară a lui Tettius Iulianus, sau chiar dinainte ca un drum
comercial folosit de negustorii romani spre centrul regatului dacic.
Situaţia părţii de vest a teritoriului bănăţean aflată în faţa mlaştinilor Tisei nu
era până în prezent prea clar precizată prin cercetări arheologice, sub aspectului
habitatului. Pentru prima jumătate a secolului II prea puţine date se cunosc asupra
aşezărilor existente în acest areal. Reluarea analizei unei inscripţii considerate false
şi astăzi pierdută (CIL III, 90*) redeschide această discuţie
166
.
În noul teritoriu ocupat, armata romană a trecut imediat la organizarea militară a
locurilor strategice mai importante. La Drobeta, a început construirea unui pod
peste Dunăre sub conducerea arhitectului Apollodor in Damasc. Devenise evident
că pacea din anul 102 era doar un armistiţiu care urma să fie încălcat în curând.
Perioada anilor 102–105 a fost pentru regele dac Decebal, un răstimp dificil
în care a încercat să nu respecte tratatul încheiat cu romanii după cum relatează Dio
Cassius
167
, prin refacerea întăriturilor, a armamentului necesar. Dar, mai ales a încercat
să-şi atragă aliaţi externi care să-i permită obţinerea unor noi efective militare
sporite pentru un eventual conflict armat care se prefigura. Vecinii săi,
sarmaţii
iazigi
nu erau favorabili unei astfel de alianţe conştienţi de forţa romană din acel
moment dar, mai ales de nemulţumirea provocată chiar de daci, ce le ocupaseră un
teritoriu, care nu s-a putut preciza până acum, pe teren. S-a presupus, că acesta ar fi
fost localizat undeva în zona Crişurilor sau dimpotrivă în vestul Banatului. Nu se
ştie nimic despre demersurile făcute în est de sarmaţii roxolani şi daci liberi, care
erau epuizaţi după campania din iarna anului 101/102.
Surprinzătoare ca viziune militară apare o informaţie târzie, care menţionează
o încercare a lui Decebal de a ajunge la o înţelegere chiar cu regele Pacorus al II-lea al
165
Gudea, Moţu 1980 passim.
166
Vezi mai jos în capitolul următor.
167
Dio Cassius, LXVIII,10,3.