Istoria Banatului Antichitatea

314 / 530

313
înainte de părăsirea Daciei de către Aurelianus. S-ar părea că un timp a fost
nefolosită, deşi prezenţa ştampilelor legiunii a XIII-a Gemina, descoperite mai ales
în complexul de Thermae, în ultimul nivel de locuire, sugerează poate prezenţa,
aici a unui detaşament al legiunii cu câtva timp în preajma abandonării provinciei.
Etapa aceasta de locuire aparţine nivelului V de refacere a castrului. Refacerea
romană târzie se menţine în perimetru fortificaţiei din timpul Principatului.
Sistemul defensiv refăcut, format din zidul de incintă deşi distrus acum datorită
spolierii pietrei de carieră de către ţărani se observă cu relativă greutate1643.
Sondajele efectuate prin incinta de vest şi de est au constatat retragerea
zidului înspre interior cu 50 cm faţa de linia incintei din secolele precedente1644.
Practic, zidul de incintă din piatră se sprijină pe fundaţia zidului de incintă precedent
(cu o fundaţie adâncă, fără mortar, de 40–50 cm şi zidul propriu-zis înalt de 1,15 m).
Paramentul zidului roman târziu era dublat de un emplecton din piatră de râu şi
mortar. Refacerea romană târzie executată cu piatră roşie de andezit a fost observată
atât pe laturile de vest, est şi de sud ale fortificaţiei1645. Ea a fost executată folosind
elementele de bază anterioare, cunoscute ale castrului din secolele II–III, sistem
întâlnit cu deosebire la fortificaţiile de pe malul de sud al Dunării, din zona Porţilor
de Fier1646. În cursul cercetărilor au fost observate mai multe refaceri la porţile de
nord, est şi sud ale cetăţii, care au adus schimbări importante de reorganizare (fig. 66).
Astfel, poarta de nord a cetăţii cunoscută ca porta praetoria în epoca precedentă
avea o lăţime totală a culoarelor de acces de 8,75 m1647. Ea era amplasată la 48,50 m de
colţul de nord-est al fortificaţiei. Culoarul de acces pe poartă nu mai păstra nimic
din pintenul median de despărţire a celor două căi de acces, distrus de inundaţie. În
acest spaţiu, în epoca romană târzie s-a trecut la o nivelare a stratului de piatră şi
nisip galben aluvionar peste care s-a aşezat un rând de piatră de rând pe cant, urmată de
un strat dens de pietriş bătut, peste care s-a aplicat un strat gros de mortar de cca. 7 cm
grosime de bună calitate. Nivelul de aluviune prezent în culoarul porţii apare în
partea superioară la 1,00 m adâncime şi coboară până aproape de humusul vegetal.
Cele două turnuri ale porţii sunt dezafectate. Zidul de incintă lat de 1,60 m a
fost refăcut cu piatră roşie de andezit, el porneşte din interiorul culoarului porţii.
Doar la colţul interior al bastionului de vest erau fixate în mortar trei cărămizi
(surprinse în săpătură). Se pare, că turnul de vest al porţii, distrus poate încă în
timpul inundaţiei a fost astfel refăcut în epoca romană târzie. El este similar cu
refacerea de la poarta de sud a castrului, unde la se constată dezafectarea turnului
de vest al porţii printr-un zid masiv care se continuă în zidul de incintă1648. O situaţie
similară a fost constată şi la poarta de est a castrului, unde turnurile ce flancau
poarta sunt obturate cu un zid, care se prelungeşte în zidul de incintă. Poarta se
transformă astfel, într-un singur turn cu posibilitate de acces spre exterior1649.
1643 Benea 2008 d, p. 16–20.
1644 Benea 2008 d, p. 16–17.
1645 Benea 2008 d, p. 17.
1646 Benea 2005, p. 698.
1647 Era o poartă dublă.
1648 Cercetări efectuate în anul 2007, încă inedite.
1649 Benea 2007 d, p. 339–350.