257 / 530
256
În această ordine, locul central în Dacia l-au deţinut
aşezările
de pe lângă
castrele auxiliare sau ale castrelor de legiune (
canabae
). Situaţia este în acest sens
mai bine evidenţiată arheologic pentru aşezările de acest tip.
AŞEZĂRILE DE TIP
VICI MILITARES
Pentru organizarea aşezărilor din apropierea castrelor s-a acordat un teren cu
dimensiuni apropiate de cele ale fortificaţiei, care a fost parcelat şi dat în folosinţă
sub formă de loturi pentru construirea de locuinţe, depozite, ateliere, prăvălii, chiar
temple şi alte clădiri publice etc. Aşezările acestea în termeni moderni de specialitate
au fost denumite
Vici militares
1374
.
Aşezările vicane din apropierea castrelor erau stabilite în preajma căilor de
comunicaţie sau cu acces direct şi rapid spre acestea. Amplasarea lor în teren era
stabilită în spaţiul dintre
porta praetoria
şi
porta
principalis sinistra
a castrului
roman. Acest tip de aşezări a cunoscut o dezvoltare economică şi culturală rapidă
datorită condiţiilor geografice, dar şi a unor facilităţi de afaceri relativ uşoare. Cu
timpul, aşezarea primeşte o astfel de amploare încât se întinde asemenea unei
centuri inelare în jurul castrului. Este cazul
vicus
-ului militar de la
Praetorium
(Mehadia). De obicei, însă, un vicus militar se dezvoltă de–a lungul drumului de
acces spre castru, cu posibilităţi de extindere în funcţie de condiţiile de teren existente.
Astfel la
Tibiscum
iniţial barăcile au fost construite de a lungul drumului de acces
spre poarta de nord a castrului mic, cu o ramificaţie şi spre poarta de est. Ulterior,
extinderea spre est cu cca. 20–24 m a
vicus
-ului s-a făcut prin schimbarea căii de
comunicaţie principale şi refacerea locuinţelor prin construirea de case din piatră
de râu şi mortar.
În general, stabilirea locului unei aşezări civile (denumită tot
vicus
) avea la
bază anumite reguli care se cereau respectate:
1. existenţa unui loc propice pentru păşune şi practicarea agriculturii în cazul
aşezărilor rurale;
2. prezenţa în apropiere, a unui râu şi a unei surse de apă potabilă;
3. existenţa unor păduri menite să asigure materie primă pentru construcţii,
pentru foc şi posibilităţi de vânat – o componentă importantă a asigurării hranei;
4. condiţii climatice potrivite, locuri ferite de vânturi puternice sau chiar
inundaţii;
5. alături de factorii economici trebuia avut în vedere şi nivelul economic,
cultural al comunităţii care se stabilea într-un loc dat – numărul locuitorilor din
comunitatea respectivă care primeau loturile respective pentru locuinţă sau la început,
chiar terenuri agricole;
1374
Vicus
semnifica în antichitate o aşezare rurală sau un cartier într-un oraş roman. Denumirile
pe care le poartă asemenea aşezări pot să provină de la etnicul locuitorilor ei, cum ar fi cazul localităţii
Ad Pannonios
(Teregova) menţionată pe Tabula Peutingeriana sau numele unei personalităţi locale.