254 / 530
253
că monedele respective proveneau în bună parte din
soldele
acordate soldaţilor
şi intrate în circulaţie. Desigur, Tibiscum este un centru militar cu un efectiv de
cca. 2000 de soldaţi (
cohors I Thracum Sagittariorum, numerus Palmyrenorum
Tibiscensium, numerus Maurorum Tibiscensium
). Aşezarea civilă care s-a dezvoltat
în preajmă a beneficiat în bună măsură de acest avantaj. Situaţia era probabil
similară şi la
Micia
, un centru militar cu efective apropiate ca număr.
În acest sens, se cuvine a remarca faptul că aşezările vicane existente în preajma
castrelor auxiliare au deţinut posibilităţi materiale mărite de acces la produse de
import venite din Imperiu sub forma ceramicii de lux, cum ar fi
terra sigillatta
de
Rheinzabern, Westendorf, sau a unor produse naturale cum ar fi
uleiul de măsline
necesar atât trupelor (legiunea a XIII-a Gemina, de pildă), cât şi populaţiei civile,
vinul de calitate superioară, fructe exotice uscate, măsline, sosul de peşte-
garum
etc.
Infuzia de monedă în Dacia prin filieră militară dar şi civilă a fost determinată în
bună măsură de situaţia financiară a Imperiului. În timpul dinastiei Antoninilor,
piaţa monetară manifestă o mare stabilitate urmată însă de începutul unei crize
violente, ca urmare a războaielor generalizate în parte europeană a Imperiului din
vremea lui Marcus Aurelius, cunoscute sub numele de războaiele marcomanice.
Ridicarea la putere a dinastiei Severilor va încerca, cu succes am spune, refacerea
economiei Imperiului şi, implicit, asigurarea unei stabilităţi monetare care însă se
va caracteriza si prin o devalorizare a monedei de argint. În Dacia, acest lucru este
evidenţiat de o serie de descoperiri provenind din mediul urban precum Potaissa,
Drobeta, mai nou Apulum, Potaissa etc. În aceeaşi categorie se înscriu şi desco-
peririle monetare de la Tibiscum.
Instaurarea anarhiei militare va determina măsuri riguroase pentru asigurarea
masei monetare curente din bronz, prin înfiinţarea monetăriilor de la
Viminacium
(Moesia Superior) de către Gordian al III-lea şi a celei de la
Ulpia Traiana
Sarmizegetusa
sau mai probabil
Apulum
de către Filip Arabul, menite a facilita
plata trupelor din provinciile de la Dunărea de Jos. Aceste monede vor avea o
putere mare de circulaţie în plan local. Nu încetează însă prezenţa emisiunilor
monetare provenite de la atelierul central de la
Roma
.
Pentru sud-vestul Daciei, emisiuni monetare cum ar fi cele provenind din
oraşele precum Antiohia, Emesa, din Siria, Iuliopolis, Nicaea, etc. din Bithynia,
Marcianopolis, Heracleea din Tracia sunt puţine numeric, atestate deocamdată la
Tibiscum, parţial la Drobeta şi Praetorium. Apar ca piese ocazionale, credem că
mai puţin aduse de negustori, cât mai ales de militarii care se întorceau din campaniile
din Orient. Descoperirile cele mai evidente în acest sens datează din anii 232–233,
de la Nicaea, pentru Severus Alexander şi 243–244, pentru Gordian al III-lea,
cunoscute cu deosebire la Tibiscum.
Negustorii din Dacia au reuşit asemenea celor din alte provincii să pătrundă
în comerţul inter-provincial roman începând cu secolul al III-lea. Aşa cum s-a
remarcat deja, majoritatea negustorilor atestaţi epigrafic făceau parte din elita
municipală, deţinând magistraturi în conducerea unor oraşe ale provinciei, calitate
care era determinată de o bună situaţie materială.