256 / 530
255
VI. SATE,
VICI MILITARI
ŞI ORAŞE
ÎN SUD-VESTUL DACIEI ROMANE
ASPECTE GENERALE
Studierea habitatului antic în sud-vestul Daciei Romane s-a desfăşurat mult
mai lent decât în alte zone ale provinciei; acest lucru a avut mai multe cauze
obiective
1372
sau chiar subiective
1373
. Aşa se face că, despre locuirea antică în sectorul
de sud-vest al provinciei, informaţiile sunt sporadice şi în bună măsură secvenţiale
asupra complexelor de locuit sau a unei aşezări întregi.
În procesul de organizare a provinciei Dacia, după
cucerirea romană
a avut
loc în primul rând realizarea centuriaţiei întregului teritoriu al provinciei, adică a
recensământului terenului devenit proprietatea statului roman (
ager publicus
), după
care au urmat câteva etape obligatorii şi anume:
1
. stabilirea locurilor în care, din
punct de vedere strategic erau instalate
garnizoanele militare
menite a supraveghea
frontierele, căile interioare de comunicaţie etc. Terenul pentru aceste amplasamente
era dat în folosinţă perpetuă armatei, cu o serie de facilităţi de acces la păduri,
păşuni chiar terenuri agricole. Alături de acestea, primeau un teren comunităţile
care însoţeau trupele auxiliare formate din familii ale soldaţilor, meşteşugari, negustori
legaţi prin ocupaţiile lor de unitatea militară respectivă.
Un loc distinct îl forma terenul acordat veteranilor militari, lăsaţi la vatră,
care erau împroprietăriţi din acelaşi
ager publicus
cu parcele corespunzătoare.
Veteranii îşi construiau casele de obicei în mijlocul terenului pe care îl primeau.
Aceste ferme erau numite de romani
villae rusticae.
Pentru comunităţile civile de colonişti, conducerea noii provincii a acordat de
asemenea în folosinţă şi poate
proprietate
, terenul pentru construirea aşezării
alături de loturile agricole corespunzătoare. Teritoriul pe care s-a ridicat
Colonia
Ulpia Traiana Dacica
de la început a vizat atât locul pe care s-a ridicat oraşul, dar
şi teritoriul său rural în care au existat şi proprietăţi acordate veteranilor stabiliţi în
provincia Dacia.
O serie de cariere de piatră, păduri, păşuni au rămas în proprietatea statului
fiind atribuite în funcţie de nevoi, fie pe baza unor arendări, fie prin acordare
gratuită de folosire.
1372
Numărul mic de specialişti care lucrează în domeniul arheologiei pe de o parte şi chiar al
instituţiilor muzeale reduse numeric la cele două muzee cărăşene din Reşiţa şi Caransebeş, apoi
Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul Judeţean Arad pentru cercetările de pe Valea Mureşului
constituie un factor care a influenţat cercetările puţine efectuate în această parte a României.
1373
Preferinţa pentru studierea istoriei militare romane în detrimentul aşezărilor cu caracter
civil, efectuarea unor cercetări sporadice sub forma unor mici sondaje şi nu prin săpături sistematice.