252 / 530
251
Posibile astfel de puncte vamale trebuie să fi existat la
Moldova Nouă
şi
Pojejena
, deşi nu există nici o mărturie epigrafică în acest sens. Invocăm aceste
ultime localităţi prin importanţa lor economică (extracţie de metale – Moldova
Nouă) şi militară (castru – de aprovizionare a trupelor de pe Dunăre – Pojejena).
De-a lungul Mureşului sunt cunoscute alte două staţii vamale, la:
Parthiscum
1359
,
şi Micia
1360
;
iar în interior,
un ultim punct vamal este documentat epigrafic la
Pons
Augusti
(Marga)
1361
.
ASPECTE ALE RELAŢIILOR COMERCIALE
ÎN SECTORUL DE SUD-VEST AL DACIEI
Prin poziţia sa geografică, sectorul de sud-vest al Daciei asigura, prin cele
două căi de comunicaţie Lederata – Tibiscum şi Dierna – Tibiscum, relaţia directă
cu provinciile Imperiului de la sud de Dunăre. Amenajări portuare au fost identificate
încă din vremea lui Gr. Tocilescu la
Drobeta
1362
, iar de la
Dierna
provine o
inscripţie, care menţionează numele lui
Ulpius Antonius Quintus quinquennalis
portus
1363
,
deci un magistrat desemnat al portului diernens. Este de presupus ca
astfel de porturi amenajate să fi existat pe malul de nord al fluviului şi în alte
centre, dar nu au fost încă identificate arheologic.
Pe aceste două drumuri ajungeau în mare parte importurile din estul şi vestul
Imperiului în provincia Dacia. Acest lucru a facilitat dezvoltarea corespunzătoare a
aşezărilor aflate de-a lungul drumurilor precum:
Praetorium, Ad Pannonios,
Tibiscum
etc.,
unde se constată o abundenţă de mărfuri venite sub formă de amfore
cu diferite încărcături (ulei, vin, măsline etc.), importuri de vase de metal sau sticlă.
Organizarea comerţului în Dacia a beneficiat de la început de un aflux de
negustori organizaţi mai ales în corporaţii familiale (cum ar fi
Turrani, Ibliomarii
etc.),veniţi din vestul Imperiului, din Gallia, Germania
1364
. Veriga de legătură era
reprezentată de centrul comercial nord-italic de la Aquileia. Resursele materiale ale
Daciei au atras negustorii din provincii, interesaţi nu numai de exportul în
provincia nord-dunăreană, cât mai ales şi de preluarea de aici a unor materii prime
importante pentru Imperiu, precum sarea, dar şi alte bunuri precum lemn, ceară etc.
În Dacia este atestat epigrafic un
collegium utricularium
al transportatorilor
de vin în burdufuri masive de piele, tipice pentru Gallia, care au fost utilizate şi aici
pentru transportarea vinului, ceea ce ar putea sugera
un export al vinului
spre alte
provincii realizat poate cu negustori gali(?)
1365
. Colegiul este documentat şi în
1359
IDR, III, 1, 281:
Mercator
servus vilicus
al lui T. Iulius Saturninus.
1360
IDR, III, 3, 102:
Felix Caesaris Nostri servus.
1361
Bounegru 1986, p. 112–123.
1362
Stângă 1996, p. 75–82.
1363
ILD, 2005, p. 103–104.
1364
Benea 2003, p.188–191.
1365
Benea 1994, p. 302–310.