Istoria Banatului Antichitatea

214 / 530

213
cazul legiunii de 6.600 soldaţi, pentru a asigura necesarul primar al armatei.
Amplasarea terenurilor pentru folosinţa armatei erau cele care priveau ridicarea de
castre şi aşezări civile de tip vici, dispuse în punctele strategice stabilite de-a lungul
unor căi de comunicaţie de prima necesitate. Trupele auxiliare sau legiunile din
provincie primeau în folosinţă, în apropierea sediului de garnizoană, anumite terenuri
incluse în aşa–numita prata, care cuprindeau şi păduri, cariere de piatră, terenuri de
păşunat, pentru întreţinerea animalelor proprii ce completau efectivul militar, cât şi
pentru hrana animalelor de subzistenţă aflate în dotare. Dimensiunile acestor
terenuri nu sunt până acum precizate1128.
În privinţa parcelelor primite pentru procurarea de piatră, lemn, var etc.,
acestea puteau fi terenuri dispuse discontinuu la o distanţa mai mare sau mai mică
de sediul principal, în funcţie de existenţa acestor resurse.
1.2.a. Veteranii lăsaţi la vatră mai ales după formarea Daciei în anul 106, au
fost împroprietăriţi cu loturi de pământ din acelaşi fond general al provinciei. Din
acest fond în decursul deceniilor au primit loturi de pământ şi soldaţii lăsaţi la vatră
din trupele care staţionau în provincia Dacia.
1.2.b. Întemeierea oraşului-capitală Colonia Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa
a beneficiat de deductio pentru primii locuitori stabiliţi în noul oraş, care erau în
mare parte veterani ai legiunilor care luptaseră în Dacia. Ei au fost împroprietăriţi
cu loturi de pământ din ager publicus.
1.3. O altă categorie de populaţie care a beneficiat de obţinerea unor loturi de
pământ din ager publicus au fost coloniştii aduşi pentru a lucra în minele de aur
din Munţii Apuseni (dalmatini şi traci, poate bessi). Prin interes particular se constată
stabilirea unor comunităţi de norico-pannonici în zone de deal, precum Cinciş,
Calbor, Micăsasa, chiar Teregova. O aşezare de lângă castrul de la Teregova apare
menţionată pe Tabula Peutingeriana cu toponimul Ad Pannonios, indiciu al prezenţei
unei comunităţi din provincia vecină. Tot mai multe asemenea aşezări se evidenţiază
prin ceramica lucrată cu mâna de o factură aparte cu aspect norico-pannonic1129.
Descoperirile din ultimul timp atrag atenţia asupra unor asemenea aşezări.
1.4. Populaţia indigenă avea dreptul la ager stipendiarius, prin aceasta
satele erau obligate să plătească impozite pentru folosirea terenurilor pe care le
aveau în folosinţă. De aici şi dificultăţile mari de a identifica aşezările autohtone,
care ar exista pe acelaşi amplasament dinainte de cucerire, lucru de facto imposibil,
întrucât pentru toate celelalte categorii ofertate de Statul roman, aşezările dacice au
fost mutate din vechile lor vetre de aşezări în zone nu numai retrase, ci, poate mult,
mai neproductive. Aşa s-ar explica prezenţa mai multor aşezări în zona Sibiului
(Slimnic, Şura Mica, Comana etc.). În zona de câmpie a Olteniei, aşezările dacice
apar la Locusteni, Gropşani, Daneţi etc., dar tot în locuri noi, databile după
cucerirea romană.
1128 Petrikovits 1979, p. 229–242.
1129 Vezi la Ulpia Traian Sarmizegetusa, chiar în vicus-ul militar de la Tibiscum etc.