213 / 530
212
era la dispoziţia tuturor acelora care locuiau în preajma lui, ci doar anumiţi proprietari
puteau deţine dreptul de a-l utiliza pentru turmele lor contra unei redevenţe
1125
.
În zona păşunilor alpine inclusă în centuriaţie, delimitările erau ferm trasate
şi dreptul de a duce vitele pe acele terenuri se acorda doar după plata unei taxe sau
al unui impozit stabilit pe durata de folosire a terenului respectiv în funcţie de
numărul de vite care formau turmele. Păşunile provinciei puteau astfel fi folosite
atât de civili, cât şi de armată.
Destinaţia pământului din
ager publicus
a cunoscut o serie de modificări în
secolele II–III, pentru că de fondul general al pământului au beneficiat instituţiile
Statului.
1.a.
De la început se stabileau
domeniile imperiale
, care corespundeau modului
de organizare al unor astfel de proprietăţi cu terenuri propice agriculturii sau, creşterii
animalelor. Deocamdată, pe teritoriul Daciei romane nu se cunosc astfel de proprietăţi
şi nici reşedinţe imperiale. Ar atrage atenţia însă în mod deosebit în sud-vestul
Daciei, o clădire impunătoare descoperită la Dalboşeţ (jud. Caraş-Severin).
Dimensiunile clădirii ar putea sugera existenţa unei reşedinţe imperiale. Ea a fost
amplasată într-o zonă propice creşterii animalelor. Probabil, la nivelul provinciei să
fi existat şi alte domenii imperiale. Epigrafic, în Dacia nu avem menţionată până
acum existenţa unor domenii imperiale. Dar, în mod surprinzător apare o mărturie
provenind din Moesia Inferior, unde un
domeniu imperial
avea un administrator cu
mari interese economice în ambele provincii: Dacia şi Moesia Inferior.
O inscripţie de la Oescus menţionează un cavaler T. Flavius Valentinus, care
pare un localnic, a cărui primă funcţie civilă a fost aceea de
praefectus saltus
,
deci
al unui domeniu imperial, urmată apoi, de calităţi onorifice extrem de sugestive,
precum
patronus
al colegiilor de
fabri
din Oescus şi Apulum
1126
. Desigur, în
categoria de
fabri
sunt cuprinse toate meşteşugurile, putem presupune, ca şi cel de
prelucrarea lânii, cu titlu de ipoteză, având în vedere prima sa funcţie. Este în acest
moment singura informaţie pe care o pot aduce în acest sens
1127
. Acest lucru ar
sugera o colaborare economică evidentă între cele două provincii limitrofe.
1.b. districtele miniere
(cu exploatările şi aşezările dependente de acestea)
prin modul lor de organizare sunt scoase de asemenea din
ager publicus
având o
conducere aparte şi distinctă, nominalizată de administraţia imperială de la Roma.
1.c. administraţia provincială
prin diferitele construcţii cu caracter public şi
amenajări de interes provincial.
1.2.
De la început în folosinţă necondiţionată,
armata
a primit terenuri pentru
nevoile
trupelor
proprii, de ridicare a fortificaţiilor, a aşezărilor pentru familiile
lor, alături de locuri de teren necesare pentru nevoile curente, respectiv păşuni,
păduri, cariere de piatră, locuri pentru agricultură etc. Întinderea acestor teritorii era
determinată de mărimea unităţii militare auxiliare 500 sau 1000 de soldaţi sau, în
1125
Chouquer, Favory 2006, 25, 28; Benea 2010 c, p. 45–74.
1126
Ivanov 2005, p. 219–222.
1127
Benea 2010 c, p. 45–74.