211 / 530
210
Potaissa. Înclinăm să presupunem că prima ipoteză este cea mai plauzibilă întrucât
se pare, că vexillaţia legiunii lipsea de ceva timp de la sediu, din moment ce
locţiitorul comandantului a ridicat cele două monumente în
thermae
.
Pentru zona de sud-vest a Daciei Romane, prezenţa unei vexilaţii comune a
celor două legiuni, a XIII-a Gemina şi a V-a Macedonica, la Mehadia şi Băile
Herculane este urmarea probabil a fracţionării legiunilor în sensul încercării de a
acoperi întregul teritoriu al provinciei, în condiţiile în care, o mare parte a trupelor
auxiliare de cavalerie au fost incluse în corpul expediţionar de cavalerie al lui
Aureolus
1117
. În situaţia dată probabil că aceasta a reprezentat o modalitate de a
asigura paza frontierelor provinciei. Staţionarea aici trebuie să se fi prelungit câţiva
ani buni, în condiţiile în care detaşamentele respective au produs şi materialul de
construcţie necesar castrul de la Mehadia.
*
P. Hügel şi mai apoi, E. Nemeth au avansat ipoteza potrivit căreia doar o
singură cale de acces se mai păstra dinspre Moesia Superior spre Dacia, respectiv
cea de la
Dierna–Ulpia Traiana–Apulum–Porolissum
, pe când celelalte două:de pe
râul Mureş şi Lederata–Tibiscum ar fi fost abandonate
1118
. Argumente concludente
în acest sens nu există, în afara
lipsei
unor informaţii epigrafice, dar acest lucru se
constată la nivelul întregii provincii.
De la Tibiscum, din această vreme provine o inscripţie ridicată de
ordo municipii
pentru împărăteasa Salonina, soţia lui Gallienus
1119
. Este singurul document epigrafic
din mediul civil.
Retragerea unor trupe auxiliare din Dacia şi, apoi, restrângerea apărării
bazate doar pe infanteria rămasă în anumite fortificaţii, a putut
crea
în provincie o
situaţie specială pentru apărarea ei şi de aici, părerea istoriografiei romane târzii, că
a avut loc o părăsire a provinciei încă din vremea lui Gallienus.
Acest lucru ar explica lipsa unor trupelor auxiliare din fosta provincie Dacia,
care după anii 271 sau 274/275, nu se mai regăsesc pe teritoriul Imperiului
Roman, ele fiind „topite” în structura cavaleriei mobile a lui Gallienus
1120
.
Trupele existente încă pe teritoriul Daciei au fost retrase la sud de Dunăre,
instalate într-un teritoriu dintre provinciile Moesia Superior şi Moesia Inferior
denumit Dacia, cu capitala la Ratiaria.
Partea de est a Banatului antic şi cea limitrofă Dunării vor rămâne însă sub
controlul efectiv al Imperiului Roman, după cum interpretăm anumite descoperiri
arheologice efectuate pentru răstimpul secolelor III–IV
1121
.
1117
Benea 2013, p. 205–218.
1118
Hügel 2003, p. 162–167; Nemeth 2005 a, p. 65.
1119
IDR, III, 1, 132.
1120
Benea 2013, p. 205–218.
1121
Vezi mai jos în cap. urm.