210 / 530
209
Dunăre, determinate de pătrunderea corăbiilor barbare şi, implicit, atacarea aşezărilor
limitrofe, asociate cu încercări de pătrundere înspre interiorul Daciei spre centre
considerate bogate cum sunt cele miniere, sau staţiunea termală de la Băile
Herculane, aşezarea civilă de la Mehadia. Se constată însă că asemenea încercări
ale atacurilor barbare (judecând după locul de ascundere a depozitelor monetare)
nu reuşesc să pătrundă adânc pe culoarul Timiş–Cerna, fiind opriţi probabil de
cohors III Delmatarum
aflată chiar la intrarea în acest culoar.
În anul 257, Gallienus primeşte apelativul de
Dacicus Maximus
1113
indiciu al
unor evenimente militare, care au avut loc în preajma provinciei şi implicit au
determinat mari dislocări de trupe pentru respingerea acestor atacuri. Nu putem în
acest moment preciza zona de desfăşurare a lor.
În anul 258, în Gallia, Britannia, Pannonia ajung la putere mai mulţi uzurpatori
proclamaţi. Deocamdată, fidele lui Gallienus, la aceea dată erau doar provinciile de
la Dunărea de Jos (Tracia, Moesia Superior şi Moesia Inferior şi Dacia). Oricum, în
Dacia până acum nu este cunoscut nici un uzurpator în vremea lui Gallienus, nici
vreo aderare la alţi uzurpatori, proclamaţi în Pannonia ori Moesia, deşi acest lucru
trebuie presupus
1114
.
Singura provincie cu efectivul militar intact
era provincia Dacia
. Poziţia sa
era izolată în mijlocul lumii barbare aflată în permanentă mişcare. Ea dispunea de
două legiuni şi numeroase trupe auxiliare. Un corp expediţionar format din deta-
şamente ale celor două legiuni, a XIII-a Gemina şi a V-a Macedonica, condus de
Fl. Aper
ca
praepositus,
a fost trimis la Poetovio, unde va staţiona timp de mai
mulţi ani ridicând chiar un
mithraeum
1115
.
Două inscripţii recent publicate descoperite în themele din castrul de la
Potaissa, dedicate zeiţei
Fortuna
şi zeilor sănătăţii
Aesculap
şi
Hygia
pentru sănătate
unui împărat al cărui nume era martelat (probabil Gallienus) aduc în discuţie o
problematică interesantă pentru epoca respectivă
1116
. Monumentele au fost ridicate
de
M. Publicianus Rhenus
praef(ectus) alae I Batavorum agens vice praef(ecti)
legionis.
M. Bărbulescu a făcut o comentariu exhaustiv asupra informaţiilor pe care
le oferă cele două monumente. În cazul de faţă, ne interesează
doar
faptul că, în
momentul ridicării celor două inscripţii votive, la comanda legiunii a V-a Macedonica
se afla comandantul alei I Batavorum (
milliariae
), ceea ce înseamnă că o parte a
efectivelor legiunii, împreună cu legatul acesteia nu se aflau în castru. M. Bărbulescu a
atribuit corect acest moment probabil deplasării vexilaţiei legiunilor din Dacia la
Poetovio, în anii 258–260. Dar poate fi luat în discuţie şi un alt moment, acela
premergător acestui eveniment, conflicte militare la graniţă provinciei, rezolvate în
mod favorabil şi urmarea cărora Gallienus a preluat epitetul de
Dacicus Maximus.
În ambele cazuri, o parte a legiunii condusă de
praefectus
, nu se afla în castru de la
1113
Kienast 1996, p. 209.
1114
Bărbulescu 2012, nr. 22–23 cu comentariul respectiv.
1115
IDRE, I, 2000, nr. 266–270.
1116
Bărbulescu 2012, nr. 22, 23.