159 / 530
158
afla sub fortificaţia medievală
809
. Autorul descrie mai multe piese de factură romană:
un cap de la o statuie şi o cărămidă cu ştampila IMP atribuită unei oficine imperiale
databilă în timpul lui Antoninus Pius.
Sistemul de apărare dezvoltat pe cele patru căi de comunicaţie reprezintă doar
un segment al organizării defensive în sectorul de sud-vest al Daciei. Lipsa unor
cercetări sistematice şi de anvergură în fiecare fortificaţie romană în parte, ridică
multe probleme de interpretare a modului de funcţionare a acestui sistem. Toate
dificultăţile constatate aproape la fiecare castru creează impresia unui sistem
defensiv extrem labil în faţa unor posibile atacuri barbare. Astfel, organizat, în
principal, cel puţin după anul 118, sistemul de apărare s-a bazat pe castrele de la
Vărădia, Berzobia pe linia exterioară, apoi, în interior pe castrele de la Orşova,
Mehadia şi pe centrul militar de la Tibiscum, iar pe linia Mureşului pe castrul mare
de la Micia. Apărarea malului de nord al liniei fluviului Dunărea a fost combinată
cu cea de pe malul de sud, creând o corespondenţa viabilă de supraveghere a
navigaţiei civile.
Numărul mic de trupe, multe dislocate, a determinat organizarea pe alte
principii a apărării provinciei în acest sector, întrucât linia defensivă de vest delimita
zona colinară a sectorului; probabil că aici ea a fost dublată cu un alt element
defensiv format
de primul val
şi
şanţ
, care urmează îndeaproape linia de castre
ajungând până la Mureş, înglobând aici castrele de la Micia şi Bulci, dispuse pe
malul de sud al Mureşului.
Acest lucru se impunea întrucât teritoriul aflat la vest era format din câmpia
joasă a Banatului, care înainta înspre zona mlăştinoasă din faţa Tisei. Râul, prin
cursul său sinuos, avea înspre est o zonă întinsă de mlaştini care au existat până în
secolul al XVIII-lea, când au avut loc mari amenajări făcute de austrieci. Dar, în
antichitate, acest lucru a reprezentat un fapt real descris, la mijlocul secolului IV,
de Ammianus Marcellinus care menţiona faptul că nu putea fi trecută cu uşurinţă,
decât de cunoscători
810
. Probabil că, în secolele II–III situaţia era similară şi
existenţa acestei fâşii mlăştinoase de teren era cunoscută ca atare.
VALURILE ROMANE DIN SECTORUL DE SUD-VEST AL DACIEI
Un sistem defensiv al provinciei trebuia să ţină cont de o astfel de situaţie
geografică pentru a găsi soluţia cea mai potrivită, prin care să evite terenul
mlăştinos.
809
Lakatos 1964–1965, p. 65–81.
810
Amm. Marcellinus, XVII, 13, 2 „...
Căci Parthiscus străbate de-a curmezişul acest teritoriu
şi se varsă în Istru. Cum e un râu care curge repede, scăldând întinderi lungi şi late şi închizându-le
aproape de vărsare împreună cu albia Danubiului ca într-un adăpost, apăra pe locuitori de atacurile
romanilor, ferindu-i totodată şi de incursiunile barbare. În mare parte pământul este aici umed şi
expus
revărsărilor celor două ape, mlăştinos şi acoperit de sălcii. De aceea este accesibil numai
cunoscătorilor. Pe lângă acestea şi fluviul a împărţit pământul, făcând o insulă aproape de gura
râului Parthiscus...
”; vezi şi Benea 1996, passim.