Istoria Banatului Antichitatea

160 / 530

159
În atare situaţie, singura soluţie pentru a putea supraveghea şi controla
teritoriul în discuţie era organizarea unui sistem de apărare dispus în faţa zonelor
afectate de mlaştină.
Aliniamentul defensiv Lederata–Tibiscum era amplasat la marginea liniei
colinare a Banatului antic, după care urma câmpia joasă, încă neinundabilă. Acest
teren trebuia dublat şi cu alte amenajări care să evidenţieze frontiera provinciei
romane, care la fel ca în alte zone ale Imperiului, putea fi un val dublat cu şanţ. La
acestea se adăuga folosirea unor aşezări locale interesate prin relaţii de alianţă,
drept exploratores, pentru a nu permite pătrunderea spre Tisa a unui inamic barbar
venit din teritoriul dintre Tisa şi Dunăre.
Întregul sector de sud-vest al Daciei este traversat de traseul a două valuri
care pornesc de la Dunăre spre nord până la Mureş, cel dispus mai spre vest trecând
şi dincolo râu, continuând spre nord811. La vest de acest sistem, apare un al treilea
segment în jumătatea de nord a Banatului pe linia Felnac–Mănăştur–Bărăteaz–
Hodoni–Cărpiniş–Cenei–Pustiniş, cu o orientare nord-est sud, sud-vest812. Un al
patrulea segment a fost construit la vest de precedentul. El începe de la Cenei şi
continua spre nord până aproape de Mureş. Un ultim segment, al cincilea, apare de
la Satchinez spre Periam , închizând accesul dinspre câmpia joasă din faţa Tisei813.
Cercetări asupra valurilor au fost efectuate pe teritoriul Serbiei şi al Ungariei, unde
s-au întreprins sondaje în mai multe locuri, ele evidenţiind mai multe datări tocmai
din lipsa unor săpături sistematice. Între multele opinii privind datarea acestor
sisteme defensive există o părere cvasiunanimă, care le datează în epoca romană
târzie814. S. Soproni a demonstrat că structura de construcţie a primelor două valuri
mari este romană, atribuind-o lui Constantin cel Mare şi considerând posibil anul
332 ca dată a ridicării acestor elemente defensive815.
A. Mócsy aprecia ridicarea lor încă din timpul lui Diocleţian816, iar mai nou,
Szolt Visy consideră acest sistem de valuri cu şanţuri o demarcaţie între sarmaţi şi
germanici şi controlul roman, funcţionarea lor fiind apreciată până în anii 374–
375817. Perioada de construcţie a ambelor valuri s-a făcut într-un interval care nu
poate fi prea bine precizat818.
Cercetări de teren de-a lungul valurilor de pe teritoriul Banatului au fost
întreprinse la sfârşitul veacului al XIX-lea – începutul celui următor, de către
811 Vezi şi capitolul nostru precedent.
812 Micle et alii 2011, p. 70–71.
813 Borza 1942, p. 375–393.
814 Soproni 1978, p. 113–123; Soproni 1984, p. 13–17; Garam, Patay, Soproni 1983 cu
bibliografia până la aceea dată. Lucrările mai recente nu se detaşează de datările propuse. Nu am luat
în discuţie opiniile care datează acest sistem defensiv în epocile mai noi.
815 Garam, Patay, Soproni 1983, passim.
816 Visy 2009, p. 115–118.
817 Visy 2009, p. 119. Studiul respectiv se ocupa în principal de graniţa romană în sectorul de
sud-vest a Daciei stabilită de autor, pe linia Lederata–Tibiscum, după care în anul 117/118 aceasta a
fost abandonată.818 Visy 2009, p. 119.