Istoria Banatului Antichitatea

112 / 530

111
Încă nu avem clare zonele unde s-au stabilit aceste comunităţi 553. Probabil
acum constatăm un proces similar în spaţiul barbar dintre Tisa şi Dunăre, când
sarmaţii iazigi, la rândul lor, vor înainta spre sud astfel încât comunităţile care
locuiau în acest areal au trecut Tisa şi s-au stabilit în apropierea provinciei pentru o
mai mare siguranţă. Şi acest lucru trebuie să se fi făcut cu aprobarea romanilor.
C. Opreanu a avansat ipoteza că aşezările dacice constatate în Crişana ar fi
urmarea permisiunii legatului Severianus ca dacii liberi să se stabilească în preajma
frontierelor provinciei554. Acest lucru era apreciat pentru zona de vest a Munţilor
Apuseni, respectiv în Crişana de astăzi. Descoperirile arheologice întreprinse în
sectorul de sud-vest al Daciei, în teritoriul dintre Tisa şi valul median confirmă o
astfel de situaţie, deşi, până în prezent, pe teritoriul românesc avem descoperiri
databile cu certitudine în doar trei–patru astfel de aşezări şi în alte 4–7 cazuri pe
teritoriul Serbiei, de astăzi.
Dio Cassius555 aminteşte că şi succesorul lui Sabinianus la conducerea Daciei,
consularul C. Pescennius Niger, a avut de respins împreună cu Clodius Albinus,
legatul de atunci, al legiunii a V-a Macedonica, pe barbari de la frontierele provinciei
Dacia, evenimente care ar fi avut loc cândva în anul 183 sau 184556. Sigur atunci
apar şi anumite probleme în rândul locuitorilor din provincia Dacia. Aceste
„nemulţumiri pacificate” nu sunt prea clar înţelese până în acest moment.
Menţiunile literare ne oferă indicii clare asupra faptului că în primii ani de
domnie ai împăratului Commodus (181–193) au avut loc anumite permutări de
populaţie în spaţiul barbar dintre Tisa şi Dunăre, poate chiar din cauza unor încercări
ale puterii romane de a forma cele două provincii din barbaricum: Sarmatia şi mai
la nord de aceasta, Marcomannia. Opoziţia triburilor din spaţiul locuit în mare
parte de sarmaţii iazigi, care au început migrarea spre sudul pungii iazigii, tocmai
în ideea de a se sustrage includerii în aceste provincii romane plănuite, a determinat
şi dislocările altor triburi, precum cele dacice. Dificultăţile militare create în anii
180–184, când avem ştiri despre participarea conducerii militare a Daciei romane
trebuie să-l fi determinat după câtva timp pe Commodus să renunţe la proiectul
tatălui său de a forma Sarmatia în teritoriul dintre Tisa şi Dunăre, în care sarmaţii
iazigi formau o majoritate. Nu se cunoaşte cât de întinsă se dorea să fie provincia
Sarmatia, dar, în mod evident fusese gândită în continuarea provinciei Marcommania
aflată de la colţul Dunării înspre sud-vest. Ca atare, nu se cunoaşte până unde s-ar
fi extins spre sud plănuita provincie Sarmatia , până în dreptul Moesiei Superior, ori
undeva la mijlocul distanţei, aproape de vărsarea Mureşului în Tisa sau la nord de
aceasta. Este greu de reconstituit! Faptul, însă, că sarmaţii iazigi au iniţiat spre sud
migraţia lor, ajungând aproape de Mureş ar pleda pentru considerarea unei zonei
aflate la nord de aceasta, ca limita a viitoarei provincii.
553 Piso 1993, p. 131–137.
554 Opreanu 1998, p. 77–78.
555 Dio Cassius, LXXII, 8, 1.
556 Piso 1993, p. 139–140. cu toată bibliografia şi interpretarea evenimentelor.