118 / 530
117
identificată, în anul 1984, o întinsă aşezare rurală. Un şanţ masiv pentru o conductă
CET Timişoara a secţionat aproximativ în două, întreaga aşezare. Cercetările
sistematice au început în anul 1984 şi au continuat până în anul 2003
581
. În anul
2006, s-a întreprins o săpătură preventivă pe o suprafaţă mare astfel încât aproape
1/3 din aşezare a putut fi studiată în detaliu. Partea cea mai importantă se află sub
clădirile unei firme private ridicată fără a respecta legislaţia în vigoare de protejarea a
siturilor arheologice (fig. 3, 4).
Aşezarea de la Freidorf prezintă mai multe nivele de locuire:
1.
nivel eneolitic
târziu;
2.
o aşezare rurală cu două faze de locuire.
2a.
Prima este datată la sfârşitul
secolului II – prima jumătate a secolului III şi este caracterizată prin fibule
(2 exemplare până în anul 1996 şi o alta din bronz din tipul fibulă cu genunchi
descoperită în anul 2006)
582
, şi
2b.
a doua etapă de locuire din secolele III–IV;
3.
necropolă cu morminte germanice din epoca migraţiilor dintre sfârşitul secolului
IV şi secolul V; 4. urme de aşezare prefeudală secolele VIII–IX.
Aşezarea de Freidorf – Timişoara se află la cca. 1000 m spre vest de linia
valului median
şi este contemporană cu alte două aşezări, cele de la Cioreni-
Timişoara şi Dumbrăviţa, databile în aceeaşi vreme şi aflate în imediata apropiere.
Concentrarea celor trei aşezări în apropierea liniei valului care formează, de fapt,
limita marcată a frontierei provinciei Dacia
denotă totuşi o prezenţă coordonată,
chiar dacă până în acest moment nu sunt documentate arheologic decât cele trei
situri mai sus menţionate. Acest lucru sugerează o acţiune organizată a Imperiului
în stabilirea unor comunităţi locale în preajma frontierei provinciei Dacia, ca o
măsură de siguranţă
583
.
Cercetările efectuate au dus la dezvelirea mai multor
locuinţe de suprafaţă
realizate din lemn, locuinţe de tip
bordei
înconjurate de gropi de provizii, gropi
menajere etc. Inventarul lor constă mai ales din ceramică din mai multe categorii,
câteva obiecte din fier care pot atesta prezenţa unor ateliere. Între acestea,
ceramica
executată dintr-o pastă grosieră, cu mâna, în forme specifice de vase-borcan, capace,
ceşti este cea care asigură între altele atribuirea ei mediului dacic. Remarcam cu
altă ocazie calitatea mai primitivă a pastei din această categorie, care sugera prezenţa
unei comunităţi dacice care nu a cunoscut evoluţia celei constatate în mediul dacic
al provinciei
584
. O altă categorie de ceramică este cea de culoare cenuşie fină,
lucrată la roată, de tradiţie La Tène constatată în cantitate mare. Ca forme predomină
vasele mari de provizii, oale cu două toarte sau fără apucători, castroanele, în
general piese din
servicii de masă pentru servit
şi de
păstrare a unor alimente.
Inventarul metalic puţin numeros este format doar din cuţite de fier de mici
dimensiuni, o teslă de tâmplărie, scoabe din fier. În general, asemenea piese din
581
Lucrările au fost conduse de D. Benea până în anul 1994, ulterior conducerea cercetărilor a
fost preluată de Dr. Mare M. de la Muzeul Banatului Timişoara.
582
Benea 1996, p. 293–294, Mare 2004, passim. Recentele săpături de salvare sunt încă inedite.
583
Benea 2012, p. 383–409.
584
Benea 1997, p. 75–76.