111 / 530
110
•
Aşezările constatate în câmpia de vest a Banatului se apropie prin mai
multe elemente specifice de cele din câmpia Aradului, unde se concentrează, în
secolele II–III, un grup aparţinând dacilor liberi
550
. Ele au fost identificate la Arad,
Cicir, Moroda, Sântana, Şiria, Covăsânţ etc. Aici au fost descoperite mai multe
necropole de incineraţie, situate mai ales la est de Arad (cu excepţia Şeitin), atât pe
linia Mureşului, cât şi în câmpie, dar apar şi altele de inhumaţie la vest şi nord-vest
de Arad
551
.
Apropierea sub aspectul inventarului ceramic mai ales cel lucrat cu mâna
dintr-o pastă grosieră cu forme şi elemente de decor tradiţionale ne determină a
vedea prezenţa unor grupuri de daci stabilite de-a lungul frontierei romane de vest
a provinciei Daciei.
În prezentarea primelor descoperiri din nivelul I al
aşezării de la Freidorf
–
Timişoara, semnalam caracterul mai rudimentar al ceramicii lucrate cu mâna, ceea
ce ar sugera o eventuală prezenţă a unor comunităţi de daci în acest spaţiu. Probabil
că acest lucru s-a produs sub presiunea altor neamuri (sarmaţi iazigi?), care înaintau
dinspre nord şi au dislocat triburile locale din sudul pungii dintre Tisa şi Dunăre.
Un astfel de fenomen ar putea fi urmarea războaielor marcomanice, când
mişcările de populaţie mai ales în preajma provinciilor romane au produs perturbări
mari între seminţiile aflate în apropierea graniţei romane.
Situaţia militară a spaţiului dintre Tisa şi Dunăre nu apare prea clar evidenţiată în
vremea războaielor marcomanice, sub aspectul mişcărilor de populaţie. Se constată
într-adevăr o înaintare spre sud a triburilor de sarmaţi iazigi, poate sub presiunea
altor triburi.
Desigur, în timpul acestor evenimente apare posibilă o astfel de acţiune. Ea
putea fi determinată
însă
şi de pericolul includerii teritoriului locuit în bună parte
de sarmaţi în provincia
Sarmatia
plănuită de Marcus Aurelius a fi formată în
barbaricum
, alături de
Marcomannia
. Nu apare clar cât de întins ar fi fost teritoriul
locuit de sarmaţii iazigi. Sub această presiune, comunităţile locale din spaţiul dintre
Tisa şi Dunăre vor încerca să se adăpostească în teritoriile de la est de Tisa. Aşa s-
ar explica câţiva ani mai târziu, o acţiune punitivă întreprinsă de legatul
C. Vettius
Sabinianus Iulius Hospes
(180–?182), în
barbaricum
.
Dio Cassius menţionează că în timpul legatului Severianus (anii 180–182),
12.000 de daci liberi au primit permisiunea de a stabili în provincia Dacia, fiind
alungaţi din teritoriile în care se locuiseră.
Amplasarea unor comunităţi de daci liberi s-a făcut cu permisiunea romanilor
care vedeau un element de stabilitate în această populaţie sedentară. Aşa s-ar
explica şi apropierea de valul
median
, care delimita
limes
-ul Daciei în acest sector
552
.
550
Hügel, Barbu 1997, p. 565–573.
551
Hügel, Barbu 1997, p. 570–572.
552
Din acest punct de vedere, apare cu totul altfel înţeleasă existenţa valului roman median şi
mai ales datarea sa, într-o primă fază, încă din timpul Provinciei. Cert devine faptul că acesta exista
deja înspre sfârşitul secolului II p. Chr. când apar aşezările rurale amintite.