237 / 414
237
Cu un ceas mai
devreme
(1959);
Pe muche de
cuţit
(1959);
Cântecele inimii
(1960);
Materia
şi visele
(1961);
Mărul de lângă drum
(1954,
1962);
Culorile toamnei
(1962);
Pe coardele
timpului
(1963);
Dispariţia unui om de rând
(1963);
Colţi de stâncă
(1965);
Alte dru-
muri
(1967);
Mozaic
(1968);
Arderi
(1972);
Explozie înăbuşită
(1972);
Pământ ! Pământ !
(1973);
Patrula de noapte
(1975);
Ţara amin-
tirilor
(1976);
Aurul regelui Midas
(1977);
Vă
las ca frunza
(1978);
Glasul pietrelor
(1978);
Elegii
(1979);
Lupta cu îngerul
(1980);
Apele
se revarsă în mare
(1982);
Filon de aur
(1984);
În voia vântului
(1987) ş.a. S-a remarcat şi
ca dramaturg (
Reţeaua subterană
, 1959;
În
valea cucului,
1960;
Întoarcerea,
1960), pre-
cum şi ca traducător, tălmăcind din creaţia lui
Guillaume Appolinaire şi A. S. Puşkin; a lăsat şi
o traducere a
Cântecului despre oastea lui Igor.
Preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1949–1965).
Membru fondator al Asociaţiei Psihologilor din
România, membru al Asociaţiei Internaţionale
de Psihologie Aplicată. A fost distins cu Premiul
de Stat pentru Poezie (1954) şi Marele Premiu
al Uniunii Scriitorilor (1981).
BIRDAŞ, EMILIAN (IOAN)
(23 noiembrie 1921, Rohia, jud. Maramureş –
5 aprilie 1996,
Caransebeş, jud. Caraş-Severin
),
episcop ortodox
Membru de onoare – 10 noiembrie 1992
Şi-a început studiile la Seminarul mona-
hal de pe lângă mănăstirea Cernica, continuate
apoi la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea,
la Seminarul „Nifon” şi la Institutul Teologic din
Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1952. În tim-
pul studiilor a fost hirotonit protosinghel (1947),
funcţionând un timp ca preot la
mănăstirea
Călugăra-Oraviţa
. De-a lungul anilor a ocupat
mai multe funcţii: stareţ al mănăstirii „Martirii
Neamului” din Baia de Arieş, responsabil al in-
ternatului Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti de la
biserica Radu Vodă din Bucureşti; a fost preot
slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti
(1953–1957); vicar administrativ la Episcopia
Romanului şi Huşilor (1957–1963); superior
al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia (1963–
1973); episcop-vicar la Arhiepiscopia Sibiu, cu
titlul „Răşinăreanul” (1973–1975), perioadă în
care s-a preocupat, cu precădere, de soluţiona-
rea problemelor pastoralmisionare din Harghita,
Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea din-
tre confesiuni şi etnii; episcop titular al Episcopiei
de Alba Iulia (1975–1990);
episcop-vicar la
Episcopia Aradului
(din 1990). Şi-a închinat în-
treaga viaţă bisericii şi culturii române. Ca episcop
de Alba Iulia, a restaurat vechea biserică a mănăs-
tirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică
nouă, denumită „Catedrala Munţilor Apuseni”;
a contribuit la reconstruirea din temelii a unui
număr de 72 de biserici ortodoxe, a reparat sute
de lăcaşuri de cult. În 1990 s-a retras din scaun,
dar în acelaşi an Sf. Sinod l-a ales arhiereu vicar
al Episcopiei Aradului; în 1994 a fost ales
epi-
scop al reînfiinţatei eparhii a Caransebeşului
.
În această ultimă calitate,
a început construcţia
unei catedrale episcopale şi a reluat tipărirea
„Foii diecezane” şi a „Calendarului românului”. A
colaborat la „Glasul bisericii”, „Îndrumătorul bi-
sericesc” de la Cluj, „Îndrumătorul bisericesc” de
la Sibiu, Îndrumătorul pastoral” de la Alba Iulia,
„Mitropolia Ardealului”, „Telegraful român” ș.a.
S-a manifestat ca autor:
Originea istorică a votu-
rilor monahale
(1954);
Stavropighia în dreptul bi-
sericesc
(1955);
O glorioasă aniversare a Bisericii
Ortodoxe Române
(1975);
Alba Iulia
–
oraş bimile-
nar
(1975);
Îndreptar ortodox
(1976);
Satul Rohia
şi mănăstirea Sf. Ana din Ţara Lăpuşului
(1980);
Mănăstirea Râmeţ, vatră de spiritualitate ortodo-
xă
(1981);
Pagini din istoria scaunului vlădicesc
orthodox român din Alba Iulia
(1982);
Satul şi
mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului
(1994)
ş.a.
A editat:
Biserici de lemn monumente istorice din
Episcopia Alba Iulia
(1987); ediţia critică a
Noului
Testament de la Bălgrad, 1648
(1988);
Bucoavna
de la Alba Iulia din 1699
(1989). Președinte de
onoare în cadrul Asociațiunii Transilvane pentru
Literatura Română și Cultura Poporului Român
(ASTRA),
Despărțământul „Vasile Goldiș” din
Arad
. A fost distins cu Premiul „B. P. Hasdeu” al
Academiei Române (1991).