241 / 414
241
protecția florei
(1986) ş.a. În calitate de secre-
tar de redacţie şi coautor, a coordonat şi a în-
grijit publicarea unor volume editate de Filiala
din ClujNapoca a Academiei Române, precum:
Făgetele carpatine
(1982);
Rezervaţia Pietrosul
Rodnei la 50 de ani
(1983);
Recherches écologiques
dans le Parc National de Retezat
(1984);
Pădurea
şi poporul român
(1987). Membru al Asociaţiei
Internaţionale pentru Studiul Vegetaţiei, mem-
bru de onoare al Societăţii Internaţionale
de Fitosociologie şi preşedinte al Asociaţiei
Române de Fitosociologie afiliată la Federaţia
Internaţională de Fitosociologie.
BRANIŞTE, VALERIU
(10 ianuarie 1869, Cincu Mare, jud. Braşov –
1 ianuarie 1928,
Lugoj, jud. Timiş
), publicist,
memorialist şi om politic
Membru de onoare – 7 iunie 1919
Studii gimnaziale la Sibiu şi universitare
(Facultatea de Filosofie) la Budapesta. În anii
studenţiei a făcut parte din Societatea academică
literară „Petru Maior”. În 1891 şi-a susţinut teza
de doctorat despre
Andrei Mureşanu.
În acelaşi
an a fost numit profesor la Gimnaziul greco-or-
todox din Braşov, unde nu a stat decât doi ani,
consacrându-se apoi activităţii politice. A colabo-
rat la diverse publicaţii ale vremii („Dreptatea”,
„Tribuna”), în paginile cărora a publicat articole
în favoarea memorandiştilor, considerate subver-
sive de autorităţile austro-ungare, pentru care a
fost condamnat la doi ani de închisoare; a exe-
cutat 15 luni de detenţie în temniţa de la Vać.
În Bucovina a pus bazele gazetei „Patria”, iar la
Lugoj gazetele „Banatul” şi „Drapelul”
. A
de-
pus o intensă activitate în vederea organizării
Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la l
Decembrie 1918. După Unire, în 1919, a fost nu-
mit şef al Resortului Culte şi Instrucţiuni Publice
din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei.
A militat pentru punerea bazelor la Cluj a unei
universităţi române, pentru
înfiinţarea unor
instituţii de cultură în Banat
şi în Transilvania,
pentru crearea unui fond de teatru român etc.
A debutat în paginile „Tribunei” cu o culegere
de folclor. Articolele apărute în „Tribuna” şi apoi
în „Transilvania” pe aceeaşi temă au fost reu-
nite în volumul
Muzică şi dansuri la români în
veacurile XVI şi XVII
(1900). A lăsat monografii
despre
Ciprian Porumbescu
(1908);
Alexandru
de Mocsony
(1910);
Coriolan Brediceanu
(1911);
George Pop de Băseşti
(1923);
Andrei baron de
Şaguna
(1923). S-a remarcat şi în domeniul me-
morialistic (
Amintiri din închisoare. Însemnări
contimporane şi autobiografice
).
BRÎNZEU, PIUS
(25 ianuarie 1911, Vulcan, jud. Hunedoara – 1 iulie
2002,
Timişoara
), medic
Membru titular – 22 ianuarie 1990
(membru corespondent – 1 martie 1974)
Studii liceale la Lugoj
şi superioare
(Facultatea de Medicină) la Strasbourg (1928–
1939). Încă din anii studenţiei a lucrat în cadrul
Clinicii I chirurgicale din Strasbourg, unde, în
1939, a fost numit şef adjunct de clinică. În Franţa
şi-a susţinut şi teza de doctorat
Contributions à
l
’
étude anatomoclinique des artérites oblitérantes
chroniques des membres,
distinsă cu Premiul
„Louis Sencert”, atribuit o dată la trei ani celei mai
bune teze de chirurgie; doctor docent în ştiinţe
medicale (1966). A fost conferenţiar şi
profesor
la Institutul de Medicină din Timişoara
(1945–
1981); director de clinică chirurgicală (1959–
1981);
rector al Institutului de Medicină din
Timişoara
(1946–1976); medic secundar la
Spitalul „Dr. Aurel Cândea” din Timişoara (1940).
În 1947 a devenit medic primar în chirurgie. S-a