243 / 414
243
Orfeu în Infern
(2008). A scris eseuri (
Riscul în
cultură
, 1997;
Spiritul românesc în fața unei dic-
taturi
, 1997), piese de teatru (
Bătrâna doamnă şi
fluturele
şi
Culoarul cu
şoareci,
1981–1982;
Ursul
și știuca
, 2000), versuri (
Elegii parisiene
, 1992),
volumul de portrete literare și polemici
Stricte
amintiri literare
(2001), precum şi scenarii de
film (
Răutăciosul adolescent,
1969;
Printre coline-
le verzi
, 1971). Romanele sale au apărut în mai
multe ediții, unele fiind traduse în limbi străine
(bulgară, franceză, germană, italiană, letonă, li-
tuaniană, maghiară, rusă, suedeză). A publicat
vol. de memorii
Sensul vieţii
(2 vol., 2003–2004).
A tradus din Rainer Maria Rilke,
Elegii duineze
(2006, 2008). Redactor-şef la „România literară”
(1970), director la „Contemporanul – Ideea eu-
ropeană” (din 1990). Vicepreședinte al Uniunii
Scriitorilor. A fost distins cu Premiul „Opera
Omnia” al Uniunii Scriitorilor (2000).
BREDICEANU, TIBERIU
(20 martie 1877,
Lugoj, jud. Timiş
– 19 decembrie
1968, Bucureşti), compozitor şi folclorist
Membru corespondent – 26 mai 1937
(repus în drepturi – 3 iulie 1990)
Studii muzicale la Lugoj
(1884–1891),
Kassa (în Cehoslovacia, 1891–1892), Blaj,
Sibiu (1892–1895) şi Braşov (1903–1906). S-a
numărat printre fondatorii Operei Române,
Teatrului Naţional (1919) şi Conservatorului
(1920) din Cluj, Societăţii Compozitorilor
Români din Bucureşti (1920). A fost director
al Operei Române din Cluj (1920), preşedin-
te (1928–1947) şi director (1934–1940) al
Conservatorului „Astra” din Braşov; director ge-
neral al Operei din Bucureşti (1941–1944). S-a
aplecat asupra folclorului românesc, culegând
peste 2 000 de melodii populare din diverse
zone, dar şi din alte ţări, încredinţând tiparului
câteva culegeri de folclor:
170 melodii populare
româneşti din Maramureş
(1910);
810 melodii
populare româneşti din Banat
(1921–1925,
lucrare premiată de Societatea Compozitorilor
Români). Dragostea pentru creaţia populară şi
profunda cunoaştere a folclorului românesc se
degajă şi din compoziţiile sale:
Quadrilul pe mo-
tive române
(1904);
poemul muzical etnografic
Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul în
port, joc şi cântec
(1905);
La şezătoare
(1908);
Hora în la bemol major
(1921);
Colinde pentru
voce şi pian
(1924);
Doine şi cântece poporale pen-
tru voce şi pian
(1927);
Jocuri populare pentru
pian
(1928);
La seceriş
(1936);
Patru dansuri sim-
fonice
(1951) ş.a. Aceleaşi motive folclorice se în-
tâlnesc şi în muzica vocală (
Cine m-aude cântând
;
Cântec haiducesc
;
Năcăjit ca mine nu-i
;
Pe unde
umblă doru
;
Pe sub plopi mă legănai
;
Floricică de
pe apă
;
Toată-i lumea dintr-un neam
;
Jelui-m-aş
şi n-am cui
;
Mioriţa
etc.). A lăsat şi câteva stu-
dii de muzicologie, apărute în diverse publicaţii:
Nica, vestitul lăutar de la Lugoj
(1903);
Histoire
de l
’
état actuel de recherches sur la musique po-
pulaire roumaine
(1928);
Muzica din Banat şi
compozitorul Ion Vidu
(1932);
Problema teatru-
lui şi a muzicii din Braşov
(1940);
Romana: epo-
ca şi istoria acestui dans
(1941)
ş.a.
În politică,
a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc
şi deputat (1919–1920). Membru al Societății
Compozitorilor Români, membru corespondent
al Societăţii de Muzicologie din Paris. A fost
distins cu Premiul pentru folclor al Societăţii
Compozitorilor Români (1925), cu Premiul
Naţional pentru Muzică (1927), cu „Ordinul
Muncii”, cls. I (1956), „Ordinul Cultural”, cls. I
(1967), Medalia „Bene Merenti” cls. I. „Maestru
Emerit al Artei” (1952), „Artist al Poporului”
(1957).