164 / 350
163
de trecere peste Dunăre, de însemnătate strategică certă. Numită de otomani
Haram-i atık
sau Haramul cel vechi, cetatea de lângă satul cu acelaşi nume
(
Banatska Palanka
) s-a aflat pe malul stâng al Dunării, la confluenţa râurilor Nera
şi Caraş cu Dunărea, controlând vadul vechi de trecere al fluviului folosit şi apărat
din epoca romană şi până în veacul al XVIII-lea. Ruinele fortificaţiilor sale din
insula Sapaja dovedesc, potrivit cercetărilor arheologice, continuitatea cetăţii din
epoca romană şi din cea medievală
71
. Mai mult, funcţia sa strategică de apărare a
liniei Dunării între Golubac şi Smederevo este menţionată de letopiseţul din 1483,
care aminteşte de ocuparea sa de către Mehmed paşa, care „a mers la Dunăre şi a
construit două oraşe, Haram şi Kulić”
72
.
Întocmai ca cetatea Haram, cetatea Kovin (Köfin) a fost aşezată la un vad
vechi de trecere peste Dunăre, aflat în faţa gurii de vărsare a râului Morava în
fluviu. Însemnătatea strategică a vadului amintit este dovedită atât de amplasarea
pe un promontoriu de formă rectangulară, întocmai ca pe o insulă, lângă Dunaviţa,
cât şi succesiunea de fortificaţii începând din epoca romană târzie
73
şi până în
timpul stăpânirii otomane.
După constituirea vilayetului Timişoara şi extinderea hotarelor otomane,
cetăţile de la Dunărea de jos apuseană Haram, Kovin şi Pančevo şi-au pierdut
funcţia lor strategică de centre de graniţă, având doar menirea de a supraveghea
circulaţia pe unele porţiuni ale fluviului, vadurile din vecinătatea lor, care se aflau
pe traseul unor drumuri.
Este ştiut faptul că, atât pe timp de pace cât şi în vreme de război, autorităţile
otomane s-au îngrijit de întreţinerea, de refacerea căilor de comunicaţie
74
şi de
siguranţa călătorilor. De aceea constantele mediului geografic ale Europei de sud-est
dar mai ales interesele strategice otomane au dus la constituirea
derbentului
, insti-
tuţie deosebită, care a avut ca obiect circulaţia persoanelor şi bunurilor deopotrivă
cu aspectele referitoare la căile de comunicaţie din Imperiul Otoman. Printre
atribuţiile acestei instituţii s-au aflat: supravegherea, întreţinerea, defrişarea, lărgirea,
nivelarea suprafeţei drumurilor, precum şi repararea bacurilor de la vaduri şi a podu-
rilor construite pe căile de comunicaţie. Alcătuind o categorie fiscală privilegiată
75
71
D. Ţeicu,
Cetăţi medievale din Banat
, Timişoara, 2009, p. 73–74.
72
O. Zirojević,
Tursko vojno uredjenje u Srbiji 1459–1683
, Belgrad, 1974, p. 148.
73
D. Ţeicu,
op. cit.
, p. 90–91.
74
Cercetarea amănunţită a stării drumurilor care legau Haramul de Timişoara s-a numărat
printre măsurile luate de Sokollu Mehmed paşa, beglerbegul Rumeliei pentru a pregăti expediţia de
cucerire a Banatului. Ordinul său dat în ianuarie 1552 în această privinţă a impus descrierea lor cu
luare aminte, a râurilor şi podurilor existente, G. Dávid, P. Fodor,
op. cit.
, doc. nr. 2, p. 210.
75
Satele care au dobândit statutul de
derbent
au fost scutite de plata dărilor extraordinare,
avâriz-i divaniye
, impuse supuşilor nemusulmani în perioade de necesităţi extreme şi de
tekâlif-i
örfiye
, contribuţiile extraordinare în timp de război, categorii fiscale care includ obligaţii în natură şi
în muncă. Printre scutirile fiscale reînnoite în 1579 locuitorilor satului
Haram-ι atιk
(Stari Haram)
pentru prestarea slujbei de
derbent
, s-au aflat: darea pentru lemnele de foc şi fân, dare din porci, dijma
din stupi, cânepă şi in şi de celelalte <mărfuri> din fier, de
avariz-i divaniye
, de muncă la turnuri
(
kule
) şi la cetăţi (
kale
), obligaţia de a da oameni (
çerehor
) pentru slujbele ocazionale în folosul
statului, de a contribui cu căruţe şi boi la expediţiile otomane şi de a presta slujbe unor funcţionari
otomani, T. Halasi-Kun,
Krassó County and the Ottoman Nahiyes Boğça, Kιraşova – Bιtιlnιk and
Şemlit: II Kιraşova – Bιtιlnιk Nahiyesi
, în „Archivum Ottomanicum”, XI, 1986, p. 117.