163 / 350
162
propriu-zisă a unor cetăţi şi sate pe malurile râurilor şi la vadurile Dunării din
vilayetul Timişoara explică deopotrivă caracterul şi funcţia lor variabilă, impusă de
interesele strategice ale Imperiului Otoman. În sistemul de apărare a regatului
ungar şi, după 1541, în planurile ofensive ale sultanului Süleyman Kanuni, cetăţile
de pe râurile Tisa, Bečej şi Arača, întocmai ca fortificaţia de pe Bega, Becicherecul
Mare (
Zrenjanin
), şi-au avut însemnătatea şi menirea lor strategică. După ocuparea
Ungariei Centrale şi întemeierea
vilayetului
Buda în 1541, strategii otomani au
socotit ocuparea cetăţii Bečej (
Novi Bečej
) de pe Tisa, cele de la Arača şi
Becicherecul Mare, ca pe o măsură necesară de consolidare a stăpânirii lor şi de
supraveghere a principatului Transilvaniei.
Dată fiind însemnătatea sa geostrategică deosebită, cetatea Bečej, situată pe o
insulă înconjurată de mlaştinile Tisei
65
, nu a făcut parte numai din domeniul despo-
tului Ştefan Lazarević (înainte de 1414) şi apoi din cel al lui Gheorghe Branković,
ci a fost ocupată timp de şase luni înainte de 1528 de sandjakbegul de Smederevo,
Yahya paşaoğlu Mehmed. Restituită lui Ioan Zápolya la intervenţia lui Aloisio
Gritti (
Beğoğlu
)
66
, cetatea a devenit din 1541 şi până la data ocupării sale
(19 septembrie 1551) obiectul presiunilor şi cererilor de cedare reînnoite de
otomani. Fără îndoială că frecvenţa şi insistenţa cererilor de predare s-au aflat în
strânsă legătură cu fluctuaţiile înregistrate de negocierile solilor imperiali duse
pentru dobândirea Ungariei şi Transilvaniei. Insistenţele repetate de cedare a cetăţii
Bečej s-au întemeiat nu numai pe însemnătatea ei strategică, de control asupra
căilor de pătrundere în Ungaria şi Transilvania, ci şi pe venitul substanţial încasat
la schela sa din circulaţia negustorilor şi călătorilor
67
. Abdicarea reginei Izabella
(21 iulie 1551) în numele fiului său minor şi în favoarea regelui Ferdinand I de
Habsburg a schimbat în chip decisiv raportul de forţe din Transilvania, impunând
rezolvarea pe calea armelor a cererilor otomane. Oastea beglerbegului Rumeliei,
Sokollu Mehmed paşa a ocupat cu ajutorul sârbilor, la 19 septembrie 1551, cetatea
Bečej, la 20–21 septembrie cetatea Arač
68
, acţiune care a dus ulterior la 25 septembrie
1551, la predarea cetăţii Becicherec. Din punct de vedere strategic, ocuparea cetăţii
Becicherec a dus deopotrivă la pustiirea întregului ţinut şi la cucerirea localităţilor
Szárcsa, Arač, Galad, Horogszeg şi a cetăţilor Cenad şi Nădlac de către otomani
69
.
Din punct de vedere cronologic, instaurarea controlului otoman asupra
cursului inferior al Tisei a fost precedată cu cel puţin un secol de ocuparea unor
cetăţi fortificate de la Dunărea de Jos apuseană: Haram, Kovin, Dombo, Batocina,
Sfântul Ladislau şi Peth, ultimile patru menţionate în 1536 de către Nicolaus
Olahus ca „aflate de mulţi ani încoace sub stăpânirea turcească”
70
. În ceea ce
priveşte cetăţile Haram, Kovin şi Pančevo, acestea au fost aşezate la vaduri vechi
65
G. Dávid, P. Fodor, „
Az ország ügye mindenek elött való”. A szultáni tanács Magyarországra
vonatkozó rendeletei (1554–1545, 1552)
, doc. nr. 101, p. 153, doc. nr. 105, p. 157, doc. nr. 106, p. 160.
66
Ibidem
, doc. nr. 101, p. 153.
67
Ibidem
.
68
Astăzi pusta Arača din hotarul satului Franjova, la o depărtare de 11 km.
69
J. Szentklárai,
A Becskereki vár
, Budapesta, 1896, p. 30–31.
70
N. Olahus,
Hungaria. Athila
, ed. în traducere de P. Kulcsár şi B. Németh, Budapesta, 2000,
p. 45.