360 / 530
359
Nu poate fi exclusă posibilitatea existenţei unor construcţii de lemn care să fi
fost folosite ca lăcaşuri de cult cu caracter creştin, care nu s-au păstrat în decursul
timpului.
Chiar dacă formele de manifestare a religiei creştine nu apar explozive în
secolul al IV-lea, precum în provinciile sud-dunărene, un lucru este clar: ele există
şi, mai ales dovedesc coexistenţa cu unele manifestări ale cultelor tradiţionale
romane, ceea ce, în ultima instanţă, demonstrează
specificitatea religiei creştine
în
nordul Dunării, pe teritoriul fostei provincii Dacia.
Spre deosebire însă de manifestările cultice consacrate în sanctuare, cultul
mithriac, la fel ca celelalte în nordul Dunării, se manifestă în
interiorul fortificaţiilor
romane
, ceea ce ar argumenta într-un fel acceptarea unor astfel de forme de cult
tradiţionale de către conducerea ierarhică a militarilor. Am putea astfel presupune
aducerea reliefurilor votive din sanctuarele locale aflate în mediul civil din apropiere şi
desfăşurarea anumitor ritualuri cultice la nivelul familiilor sau chiar a întregii
unităţi care staţiona într-o fortificaţie. Restrângerea cadrului de desfăşurare a
cultelor tradiţionale la perimetrul cetăţii poate fi şi urmarea apariţiei legislaţiei anti
păgâne între anii 340–350
1876
, care conduce la închiderea unor temple sau sanctuare.
Situaţia a fost constatată, mai ales în cazul cultului mithriac, în anumite temple din
vestul Imperiului
1877
. Odată cu înaintarea în epocă, religia creştină a primit un
ascendent tot mai important asupra cultelor tradiţionale care se manifestă în cadrul
restrâns acceptat de autorităţile oficiale.
Limitaneii
care formau armata din fortificaţiile nord-dunărene provin din
spaţiul comun romanizat al Moesiei şi chiar al fostei provincii Dacia. Manifestările
spirituale în acest mediu continuă tradiţiile locale din secolele anterioare
prin
acordarea de prioritate pentru cultele personale, de sorginte locală şi
aproape
deloc
pentru fostele culte oficiale romane care nu şi mai găsesc locul în
păstrarea unor monumente şi în practică cultică propriu zisă
.
Probabil că aici este şi cheia înţelegerii corecte a fenomenului petrecut în
nordul Dunării de menţinere a unor tradiţii şi practici de cult apropiate populaţiei,
pe care religia creştină oficială le-a acceptat
după un timp
, ca atare. Aici, intră mai
mulţi factori în discuţie.
CONSIDERAŢII FINALE
Stabilirea liniei defensive a Imperiului Roman pe Dunăre a avut ca urmare
formarea unor noi relaţii politice-economice între fostul teritoriu al Daciei şi
provinciile sud-dunărene.
Teritoriul Banatului antic ca unitate geografică s-a aflat în contact direct cu
Imperiul Roman
1878
. După proclamarea lui Diocletianus în anul 284 şi apoi, instaurarea
1876
Sauer 1996, p. 53.
1877
Sauer 2004, 341.
1878
Benea 1996, p. 187.