361 / 530
360
Tetrarhiei ca formă de guvernare, Imperiul va încerca prin acţiuni punitive în
barbaricum
, nu numai să respingă incursiunile acestora, cât mai ales să caute să
îndepărteze, prin tratatele de pace încheiate pericolul de pe linia Dunării. Acestea
vizau în principal, teritoriile de răsărit şi de apus ale fostei provincii Dacia locuite
pe rând, de daci liberi, carpi, mai nou şi goţi, iar din Câmpia dintre Tisa şi Dunăre,
sarmaţii iazigi şi alte triburi germanice care au pătruns în acest culoar. Desele
campanii militare întreprinse de către Galerius ca şi
Caesar
, din capitala sa de la
Sirmium, împotriva sarmaţilor iazigi, în anii 285, 289, 294, 299 şi ulterior acestor
date sunt o dovadă în acest sens. Politica fermă a împăraţilor Tetrarhiei I va continua în
deceniile următoare în ideea de a asigura
stabilitate
în acest sens a frontierelor
romane. Devenise evident faptul că centrul de greutate al Statului roman se mutase
din sudul Europei centrale în sud-estul continentului şi implicit atenţia guvernanţilor
viza asigurarea zonei limitrofe sediului imperial de la Sirmium a lui Galerius.
Teritoriul Banatului antic intra prin apropierea sa geografică, dar şi multiple resurse
minerale şi naturale sub această incidenţă. Asupra acestor teritorii, Imperiul va
căuta să şi extindă un control militar ferm. Oricum, la sfârşitul secolului III şi
începutul celui următor, nu se constată acţiuni militare barbare asupra teritoriului
fostei provincii Dacia, menţionate în izvoarele narative. Ideea de recucerire a
Daciei a fost afirmată de Constantinus, care după înlăturarea rivalului său Licinius,
în anul 324, va iniţia un adevărat program, credem noi, în acest sens. Observaţiile
întreprinse asupra materialului numismatic găsit în fortificaţiile romane de malul de
nord al Dunării argumentează această constatare prin descoperirea de monede care
datează începutul locuirii în
quadriburgia
, înspre sfârşitul domniei lui Constantinus
I (respectiv din anii 325–337)
1879
.
În acest context, se înscriu şi refacerile de castre mari de la Mehadia,
Teregova,
Tibiscum
de pe culoarul de acces Timiş–Cerna înspre interiorul arcului
carpatic. Aceeaşi situaţie se constată şi în cazul construirii unor fortificaţii noi pe
Valea Oltului şi în sud-estul Transilvaniei, la Comalău, menite a asigura controlul
asupra zonei sud-carpatice.
Etapa imediat următoare, în acest proces întreprins de recucerire a Daciei a
fost construirea podului de peste Dunăre de la
Oescus
–
Sucidava
inaugurat în anul
328, dar a cărei construcţie trebuie să fi început cu 1–2 ani înainte fiind ridicat în
piatră, cu o lungime impresionantă. Această construcţie marchează de fapt, încheierea
unui proces de recucerirea efectivă a teritoriului fostei provincii. Repararea drumului
imperial de pe linia Oltului a fost la fel, o acţiune complementară în acest sens
1880
.
Toate aceste informaţii arheologice, literare, chiar epigrafice converg spre a
vedea în aceşti ani, respectiv în
anii 324
/
325
–
328
şi în continuarea lor, acţiunea
propriu-zisă a instituirii unui control direct asupra teritoriului fostei provincii până
1879
Vezi capitolul VIII/2.
1880
Ni se pare hazardată ipoteza avansată de Al. Madgearu potrivit căreia construirea podului
de la Sucidava reprezintă un act de propagandă imperială (Madgearu 2011, passim). Pentru asta nu se
construieşte un pod din piatră păzit de garnizoane romane.