364 / 530
363
Nu putem afirma în nici un fel, dacă exploatările de metal preţios au fost în
activitate în această vreme.
Această dublă relaţie politică şi economică a fost întărită de cea pe plan
spiritual prin acceptarea religiei creştine ca şi cult oficial al statului
1885
şi implicit
legăturile cu Imperiul sunt marcate şi influenţate direct de aceasta. Chiar dacă, în
acest moment majoritatea descoperirilor de lăcaşurilor de cult creştine au fost
identificate în construcţii mai vechi din perioada anterioară, ele demonstrează
practicarea cultului în spaţiu menţionat. Descoperirea unui număr destul de mare de
fragmente ceramice având marcat semnul
Crucii
, găsite, atât în Banatul de Câmpie,
cât şi în aşezările daco-romane din partea de est a teritoriului constituie o dovadă a
pătrunderii religiei creştine influenţată mult de cultele tradiţionale ale fiecărei seminţii.
Importanţa Imperiului în spaţiul nord-dunărean devine mai lentă după
dispariţia lui Constantius II, în anul 361. Domnia sa a reprezentat o înflorire şi
stabilitate economică pentru teritoriile nord-dunărene prin afluxul masiv de monedă
romană dând posibilitatea unei economii de piaţă.
Banatul antic
a beneficiat din
plin de această situaţie, care dovedeşte o perioadă de mare stabilitate internă a
teritoriului şi linişte pentru a şi continua existenţa în comunităţile locale, fără un
impact barbar special.
S. Dumitraşcu a analizat situaţia similară în ţinuturile Crişanei, deci din
teritoriile din vestul şi nord-vestul Daciei şi a remarcat o
renaştere
a fondului vechi
dacic
1886
. O constatare similară a făcut H. Thaller-Stiglitz în provinciile Noricum,
Raetia, ultima părăsită de romani cam în aceeaşi perioadă (271–272 sau în anul
254, cum se crede mai nou), unde toponimele, hidronimele, denumirile chiar de
ogoare primesc după retragerea romană denumiri pre-romane
1887
.
Dacă prima parte a secolului IV a însemnat
o stabilitate în relaţiile directe
dintre populaţia locală daco-romană, alogeni (sarmaţi iazigi, germanici) controlată
de Imperiul Roman, în a doua jumătate a secolului IV poate chiar începând cu
domnia celor doi fraţi Valentinianus şi Valens (364–378) şi până la sfârşitul
secolului IV – începutul celui următor, anumite permutări etnice vor duce la
dispariţia urmelor de locuire pe teritoriul anticului
Tibiscum
, multe aşezări rurale
vor dispare, locuitorii vor fi obligaţi să se retragă spre alte zone mai ferite,
îndepărtate de căile de comunicaţie romane cu mijloace existenţă mai sigure.
Impactul hunic va zdruncina întregul Imperiu Roman şi cu atât mai mult populaţia
aflată în afara graniţelor sale.
Romanitatea nord-dunăreană mult afectată de şocul hunic a menţinut, în
continuare,
relaţia directă cu lumea romană sud-dunăreană
şi ea grav afectată şi
dispersată din punct de vedere politico-militar, prin biserica creştină, prin dependenţa
de centrele episcopale consacrate
1888
.
1885
Vezi mai sus.
1886
Dumitraşcu 1992, p. 158.
1887
Thaller Stiglitz 1953, p. 315–321.
1888
Benea 1996, p. 188.