309 / 530
308
În urma formării provinciei sud-dunărene Dacia, cele două legiuni de bază,
a XIII-a Gemina şi a V-a Macedonica au fost instalate la
Ratiaria
şi respectiv
Oescus
pe Dunăre.
Organizarea administrativă a lui Diocletianus va crea structuri provinciale
mai mici, care prin modul lor de delimitare se vor resimţi şi în Banat. Astfel, linia
Dunării cuprinsă între
Singidunum
şi
Taliata
(Donji Milanovac) formează teritoriul
de nord al Moesiei Prima. Pe malul românesc corespunde de la Pancevo – până la
turnul descoperit la Sviniţa (jud. Mehedinţi). Pe Tabula Peutingeriana unul din
indiciile clare ale datării sale în secolul IV, este şi menţionarea expresă a trecerii
din Moesia Prima în Dacia de la
Taliata
la
Dierna
, fapt neremarcat de cei care au
tratat această problematică. Aşezarea de la Tekija aflată vis-a-vis de Dierna – era
cunoscută în secolele II–III, lucru dovedit de materialul arheologic şi epigrafic
cunoscut deja. Dar, în acest din urmă caz avem de a face cu două localităţi ale Daciei
Ripensis, ceea ce nu impune o astfel de menţionare pe Tabula Peutingeriana.
Teritoriul provinciei Dacia Ripensis cuprindea arealul de la vărsarea râului
Porečka Reka în Dunăre până la
Oescus
. Pe malul de nord al Dunării, culoarul
Timiş Cerna cu accesul direct spre Dacia intracarpatică formează limita vestică a
controlului noii provincii, care se întindea până la vărsarea Oltului în Dunăre.
Prezenţa ultimului punct fortificat nord-dunărean al provinciei Moesia Prima
la Sviniţa, unde apar cărămizi ale legiunii a VII-a Claudia, denotă o limită teritorială
dependentă de castrul sud-dunărean de la Taliata (Donji Milanovac). Astfel, trebuie
să presupunem că spre vest exista o zona de cca. 20–25 km depărtare de culoarul
Timiş–Cerna aflată sub controlul provinciei Dacia Ripensis. Descoperirea unor
cărămizi ştampilate DRP. DIERNA datate din această vreme, în peştera Veterani,
este un indiciu în acest sens.
LIMESUL NORD-DUNĂREAN. FORTIFICAŢIILE ROMANE
FOLOSITE ÎN SECOLELE III–IV
Întreaga reorganizare militară a apărării frontierelor Imperiului pe linia Dunării a
determinat în primele decenii de după părăsirea Daciei, modificări structurale care
vizau în primul rând refacerea tuturor fortificaţiilor de pe malul de sud al fluviului,
care au fost reactivate. În bună parte, ele erau deja refăcute din prima jumătate a
secolului III, din epoca Severilor. Alături de marile castre de legiune de la
Singidunum
(Belgrad) şi
Viminacium
(Kostolac), funcţionează castrele vechi sau altele noi de
tip
quadriburgia
ridicate în vremea lui Diocletianus şi Constantinus I, cele de la
Margum
(Orasja),
Pincum
(Veliko Gradište),
Cuppae
(Golubac),
Novae
(Čezava),
Zidinac,
Saldum
(Gradac),
Ad Scrofulas
(între Novae şi Taliata). Pesaca, Lepenski
Vir,
Smorna
(Boljetin),
Campsa
(Ravna),
Taliata
(Donji Milanovac)
1616
. Toate erau
menite a asigura o apărare riguroasă a malului de sud al Dunării, în condiţiile unui
„trafic fluvial internaţional” determinat şi de prezenţă corăbiilor barbare mai ales
gotice care se apropiau de zona Porţilor de Fier (fig. 58).
1616
Benea 1996, p. 73–113, cu o prezentare detaliată a descoperirilor, la care între timp nu s-au
adăugat prea multe altele noi.