306 / 530
305
Tibiscum, Ulpia Traiana etc. ca dovadă că populaţia daco-romană poate mai restrânsă
numeric, locuieşte în aşezările respective. Unele ateliere urbane precum cele de
olărie, prelucrarea sticlei etc. funcţionează în continuare la Tibiscum. La fel, atelierele
de olărie, prelucrarea metalului din castrul de la Praetorium (Mehadia)
1607
. Prezenţa
monedelor romane târzii pe arealul unor aşezări urbane în număr relativ mare
sugerează integrarea spaţiului într-o economie de piaţă.
Primele două decenii până la instaurarea Tetrarhiei sunt importante pentru
înţelegerea evoluţiei relaţiilor dintre Imperiul Roman şi teritoriul fostei provincii
Dacia; populaţia locală, daco-romană, având la bază o componentă importantă de
veterani şi populaţie locală dacică proprietară a unor bunuri imobiliare primite prin
legislaţia romană curentă (respectiv loturi de pământ în proprietate). Castrele
romane părăsite de armata romană erau intacte. Ele puteau fi utilizate în caz de
nevoie şi pericol, de locuitorii aşezărilor limitrofe. Faptul că urmele de locuire nu
sunt prea dense în interiorul fortificaţiilor romane cu excepţia ceramicii de factură
târzie, poate fi un indiciu
că ele nu erau utilizate decât în caz de nevoie
. În rest,
populaţia locuia în aşezările din preajmă. În fond, aceasta este urmarea reformei
militare acordate, de către Septimius Severus cu câteva decenii mai înainte de a
permite soldaţilor să locuiască cu familiile lor şi, doar în timpul zilei să fie prezenţi
în castru. La câteva generaţii după această reformă, ea era o obişnuinţă deja.
Cercetările efectuate de noi în sectorul de sud-vest al fostei provincii Dacia
demonstrează refaceri efectuate în interiorul castrelor de la Tibiscum, Mehadia şi
chiar mai nou Teregova sau amenajări cu caracter meşteşugăresc romane târzii.
Faptul că în castrele romane de la Brâncoveneşti, Buciumi, Gherla, Gilău,
Ilişua, Războieni, Sânpaul, Micia, Tibiscum etc. au fost descoperite niveluri de
locuire databile în epoca post-romană demonstrează că, în perioada de timp care a
urmat retragerii, asupra lor nu s-au întreprins atacuri care să producă distrugerea
lor
1608
. Reparaţiile care se constată sunt de obicei realizate din lemn sau din piatră
legată cu lut.
Se pare, că o singură fortificaţie care s-ar data din această vreme, a fost cea
de la Târnăvioara (jud. Sibiu) de pe o terasa a râului Târnava Mare aflată pe un
platou de 68 m lungime înconjurat cu un val de pământ prevăzut cu un şanţ de
apărare pe laturile de nord şi nord-est. Această amenajare suprapune o locuinţă
bordei datată în secolul III, ceea ce a condus la supoziţia că întreaga amenajare datează
din secolul IV
1609
. Al. Madgearu opinează a data întreaga fortificaţie goţilor, stabiliţi în
secolul IV, pe teritoriul Transilvaniei
1610
.
Nu se pot face precizări dacă, în primele decenii după retragerea romană din
Dacia, a existat o elită militară daco-romană care a preluat soarta comunităţilor rămase
în teritoriu. Important este de menţionat faptul că în secolul al III-lea trupele
formate din daci se află undeva la nivelul cadrelor ofiţereşti de rang mediu sau
superior. Altfel, nu putem explica ridicarea unor personalităţi precum:
Regalianus
1607
Vezi mai jos în cuprinsul acestui capitol.
1608
Benea 1996, p. 99–104; Matei 2002, p. 500–509.
1609
Blăjan 1994, p. 224–230.
1610
Madgearu 2011, p. 11.