302 / 530
301
VIII. BANATUL ÎN PERIOADA SECOLELOR III–IV
ORGANIZAREA RETRAGERII ADMINISTRAŢIEI ROMANE DIN DACIA
Una din problemele cele mai delicate şi mult disputate în literatura de
specialitate o reprezintă explicarea modului în care a fost organizată retragerea
romană din nordul Dunării. Era evident faptul, că situaţia militară a Imperiului avea
nevoie de efective importante pentru a stabiliza linia Dunării în faţa atacurilor
barbare. Se conturează o nouă concepţie strategică romană care încerca stăvilirea
atacurilor barbare pe linia unor fluvii pentru a împiedica pătrunderea în provinciile
europene ale Imperiului Roman. Desigur, primele provincii vizate au fost cele care
deţineau o porţiune mare terestră a frontierei cu lumea barbară aflată în continuă
mişcare la aceea dată. În primul rând erau vizate provincii precum, Raetia şi Dacia.
Dacia
ca teritoriu, prin însăşi poziţia ei în mijlocul lumii barbare, înconjurată
din trei părţi de o frontieră terestră, necesita un număr însemnat de trupe pentru
apărare. Situaţia critică care se constată începând cu domnia împăratului Gallienus,
când a avut loc apogeul crizei militare a Imperiului, a impus măsuri extreme de
pacificare, atât în interiorul Imperiului, dar şi la graniţe. Situaţia din interior se
datora instabilităţii politice constatate în mai multe provincii limitrofe Daciei,
precum Tracia, Pannonia, dar şi în provincii mai îndepărtate în Gallia, de pildă,
prin desele proclamări de uzurpatori. Deplasările dese în zonele afectate au creat
multe schimbări în politica imperială militară
1590
prin încercarea de a forma, în partea
europeană a Imperiului, centre militare puternice bazate pe vexillaţii de legiuni aduse
din diferite provincii fidele, la:
Poetovio, Sirmium
,
Aquincum, Lychnidus
, pentru a
bloca o eventuală pătrundere barbară în partea central-estică europeană a Imperiului.
Apoi, a urmat nevoia de formare a unei armate de campanie rapidă care să se
deplaseze pe fronturile existente. Noi resurse militare nu mai existau. Legiunile din
Dacia fuseseră dislocate prin detaşamente la
Sirmium, Poetovio
(o parte din legiunile a
XIII-a Gemina şi a V-a Macedonica). Dacia ca provincie dispunea însă de efective
auxiliare importante care au format în bună măsură corpul cavaleriei mobile a lui
Gallienus. Decizia lui Gallienus de a retrage efectivele de cavalerie auxiliară din
Dacia, care să formeze sâmburele armatei de cavalerie, a condus la scăderea posibi-
lităţilor defensive ale Daciei în faţa unor atacuri externe
1591
. Această măsură trebuie
să fi dezechilibrat cu totul sistemul de apărare al Daciei care până atunci nu a fost
periclitată de prea multe atacuri externe barbare. Efectivele militare nu mai reveneau în
Dacia, ci formau o adevărată armată mobilă a Imperiului, ceea ce trebuie să fi creat
o situaţie de tensiune în rândul familiilor militarilor.
1590
Vezi cap. III, IV.
1591
Benea 2012, p. 205–218.