297 / 530
296
În cultul roman,
vatra
se afla sub protecţia zeiţei Vesta al cărei acolit principal
era
câinele
, ceea ce apropie, oarecum, înţelegerea unor fenomene ritualice generale
lumii antice. Opaiţul din pasta roşie nu prea fină cu degresant în compoziţie, făcea
parte din categoria lămpilor de tip
firmalampen
. Piesa spartă ritual era decorată cu
butoni pe bordură şi avea o toartă inelară (fig. 55).
În cazul de faţă, apreciam că meşterii care au lucrat în acest atelier au avut o
origine orientală, siriană în speţă, dar depunerea prin sacrificare, a unui câine sub
un cuptor de sticlă are o
sorginte evidentă dacică
, ceea ce sugerează posibilitatea
participării la lucru şi a unor meşteri locali.
În lumea romană descoperirea nu este izolată. În provincia Moesia Superior,
la Boljetin (
Smorna
), în apropierea fortificaţiei romane de pe malul Dunării, în
zona necropolei de incineraţie a militarilor, la acelaşi nivel cu aceasta a fost descoperit
un
mormânt de câine
care avea depuse pe corp în centru 2 pietre care au acoperit
un recipient ce conţinea un opaiţ de lut. De jur împrejurul scheletului erau depuse
sparte mai multe fragmente de vase de sticlă, ceramică grosieră de factură dacică,
dar şi vase fine din pastă roşie şi fragmente de oase de animale
1574
. În acest caz,
apare evidentă înhumarea câinelui ca un fenomen cu caracter apotropaic asupra
necropolei.
În cele două cazuri, Boljetin şi Tibiscum se constată în medii diferite
menţinerea ritualului dacic de protejarea a locului şi a focului ritualic prezent în
necropola de incineraţie a castrului sau în mediul civil (în cazul atelierului de
sticlă).
În teritoriile barbare din apropierea provinciei Dacia asemenea sacrificii de
câini sunt documentate în mai multe aşezări din Câmpia Munteniei, din cultura
Militari–Chilia, atribuite populaţiei geto-dacice, precum:
Mătăsari, Udeni, Coloneşti–
Mărunţei Scorniceşti, Vultureşti
sau din Moldova, de la
Brăneşti
(
jud. Botoşani
)
1575
.
Toate au fost puse în legătură cu un anumit
cult protector al vetrei şi implicit
al focului.
Tot în sectorul de sud-vest al Daciei, dar în
barbaricum
de data aceasta un
astfel, de sacrificiu ritual a unui câine este documentat în aşezarea de la
Timişoara–
Freidorf
. El a fost dezvelit în anul 1986, în apropierea unei locuinţe, într-o groapă
special amenajată (D: 0, 90 × 1,00 m) la adâncimea de 1,13–1,25 m, unde, într-un
strat cu urme de cărbune şi cenuşă a apărut un schelet de câine aşezat pe direcţia
sud–nord, cu capul spre sud. Împrejurul animalului s-au descoperit fragmente de
vase dacice şi un fragment de mărgea albă din pastă de sticlă. Mormântul a fost
acoperit cu un strat de lut peste care a fost instalată ulterior, o vatră de foc. În afara
gropii, spre est, au fost descoperite două vase-borcan având în interior crenguţe
arse şi cărbune
1576
. Caracterul cultic al înhumării câinelui, în cazul aşezării dacice
1574
Zotović 1969, p. 115 apud Crnobrnja 2006, p. 94–95.
1575
Bichir 1984, p. 81–84, 141; Sârbu 1993, p. 107, 104.
1576
Benea 1999, p. 91–92.