279
spre complexul de
thermae
şi un templu probabil dedicat lui Hercules, amenajările
unui al doilea complex thermal în apropiere de Grota Haiducilor. Pe baza planului
păstrat la Arhivele Naţionale ale jud. Caraş-Severin, s-a putut reconstitui planul
complexului staţiunii thermale romane de la
Ad Mediam
1496
, întrucât la acea dată
(1774) nimic nu suprapunea locuirea antică, care era vizibilă pe teren (fig. 40).
Construcţii civile
. În general, din lipsa unor cercetări concludente în acest
sens
construcţiile cu caracter privat
care s-au ridicat în sectorul de sud-vest al
Daciei sunt puţin numeroase până în prezent. Aglomerări de clădiri cu caracter
civil se constată mai ales în apropierea castrelor auxiliare, în aşezările de tip vicus
militar, unde sistemul de împărţire a terenului în parcele de teren a dus la
dispunerea caselor, având un front îngust cu dezvoltare în adâncimea lotului.
Cele mai cunoscute descoperiri provin de la
Tibiscum
,
Micia
şi, alte câteva de
la
Praetorium
(Mehadia). În general, în acest tip de aşezări primele locuinţe sunt de
fapt barăci din bârne de lemn având doar o încăpere şi ele aparţin perioadei de început
a aşezărilor. La Tibiscum, Micia asemenea construcţii s-au găsit în substrucţiile
majorităţii edificiilor din piatră
1497
. Ele aparţin primilor colonişti stabiliţi în aceste
locuri.
Clădirile cu zid din piatră
apar în timpul domniei împăratului Hadrian
(117–138). Erau construite pe o fundaţie din piatră de râu legată cu mortar, având
uneori, la colţuri, aşezate rânduri de cărămizi pentru a forma colţurile drepte ale
caselor. Partea superioară a clădirilor putea fi executată cu lemn sau cărămidă. În
mai toate cazurile constatate până acum, acoperişul era executat cu ţigle şi olane.
Clădirile sunt simple având o împărţire standard am spune: un mic
atrium
,
bucătăria, cămara (sau cămările) şi spaţiile de locuit propriu-zise înzestrate uneori
cu sistemul de încălzire (
hypocaustum),
constatat, însă, în destul de puţine clădiri
chiar în
vicus
-ul militar de la Tibiscum (Clădirile VII, X), (fig. 29, 31).
Aşezări de tipul unor
sate
în mediul rural formate de colonişti nu au fost încă
identificate arheologic. Prin sondaje a fost descoperită o aşezare dacică stabilită în
preajma unei ferme rurale la Criciova. Aşezarea era amplasată pe malul drept al
Timişului şi se caracteriza prin
locuinţe de tip semibordei
simple cu un inventar
modest. Descoperirea unui cuptor de redus minereu de fier a condus la concluzia că
aceasta reprezenta una din ocupaţiile de bază a locuitorilor aşezării
1498
.
În schimb, sunt destul de numeroase fermele aflate în mijlocul terenului
primit în proprietate, sub numele de
villae rusticae
. Şi în acest caz ele reprezintă
simple clădiri cuprinzând 3–4 încăperi folosite ca şi locuinţă a proprietarului. Se
cuvin amintite ferma de la Iaz – în locul numit Dâmb, Brebu, Caransebeş.
Un loc distinct în rândul acestor construcţii îl deţin două
villae
de dimensiuni
impresionante din care doar una dezvelită în întregime – Dalboşeţ (fig.
57) – şi a
doua, apropiată ca planimetrie, descoperită parţial la Lăpuşnicel.
1496
Benea, Lalescu 1997–1998, p. 269–306.
1497
Vezi mai sus cap. VI.
1498
Benea 1996, p. 243–244.




