Istoria Banatului Antichitatea

277 / 530

276
comunicaţie construite de romani au asigurat accesul de la Dunăre spre limitele de
nord ale Daciei, pe un sector corespunzător şi în sud-vestul Daciei (tronsoanele:
Lederata–Tibiscum, Dierna–Tibiscum şi cu alte două căi de acces pe malul de
nord al Dunării şi apoi ultima pe malul de sud al Mureşului asigurând transportul
mai rapid spre capitala provinciei, Apulum.
Se cuvine a menţiona un aspect important şi anume faptul că nu întotdeauna
traseul urmat de aceste căi de comunicaţie şi, implicit, de construire a unor fortificaţii
de-a lungul lor a avut întotdeauna condiţiile naturale cele mai bune, care să
corespundă unei poziţii strategice adecvate sistemului defensiv propus de romani.
Aceste situaţii au impus măsuri suplimentare de întărire şi amenajare a unor locuri
pentru a putea ridica construcţiile.
În anul 2010, la cca. 20 m vest de ultima clădire din vicus-ul militar de la
Tibiscum, a fost identificat prin secţionare drumul imperial roman. Cu o structură
extrem de elaborată aşezată pe solul antic având la bază urme de crengi şi lemn ars,
sugerând incendierea terenului pentru curăţirea sa. Iniţial, drumul realizat din piatră
de râu a avut o lăţime de 8,50 m cu câte o rigola lată de 0,65 m, pe fiecare parte1487.
Ulterior, se constată o refacere a traseului său şi o restrângere a lăţimii drumului
imperial la 5,50 m, cu rigole de 0,50 m, pe fiecare parte1488. Această refacere a fost
întreprinsă după un incendiu de lemn ars observat la baza nivelului II al drumului
imperial. Datarea construirii drumului imperial nu s-a putut face încă pe baza unor
descoperiri concludente. Logic presupunem că datează din primii ani de existenţă
ai Daciei, din anii 106–108 sau poate chiar mai înainte, construirea sa fiind impusă
de numărul mare de trupe aduse cu ocazia războaielor. Aşa s-ar explica lăţimea
drumului care permitea prezenţa a două benzi de circulaţie.
Drumul imperial pe direcţia Tibiscum–Ulpia Traiana, a fost observat arheologic
în mai multe puncte, având lăţimea cunoscută de 5,50 m.
În sud-vestul Daciei între cele patru căi principale de comunicaţie militare
amintite – Lederata–Tibiscum, Dierna–Tibiscum, Banatska Palanka–Dierna,
Micia–Parthiscum, mai multe drumuri secundare asigurau accesul spre vicii militari
sau către aşezările rurale formate prin colonizare.
O atenţie aparte a fost acordată amenajărilor constructive ce priveau cursurile de
apă din interiorul provinciei Dacia. Am remarca aici în mod deosebit îndiguirea
malului cursului râului Timiş de-a lungul laturii de sud a castrului mare1489, cândva
înspre mijlocul secolului II, curs fluctuant, ale cărui meandre au fost protejate prin
cheiuri amenajate din piatră de râu dispusă pe mai multe rânduri în malul râului
(Pl. VI).
Într-un un sondaj din anul 1990 efectuat de A. Ardeţ1490, a fost identificată
latura de est a râului Timiş protejată printr-un chei, care, asemenea aceluia identificat
1487 cIMeC 2010, p. 2.
1488 Lăţimea drumului imperial din nivelul II este constatată în mai multe puncte de pe cuprinsul
provinciei fiind de fapt cea consacrată pentru astfel de amenajări.
1489 cIMeC 2004, p. 1–2.
1490 Ardeţ, Ardeţ 2004, p. 33.