278 / 530
277
în colţul de sud-vest al castrului, cobora în pantă până în apele râului (până la 1,40 m).
Modul de construire consta dintr-o pantă pavată cu piatră de râu dispusă pe mai
multe rânduri în adâncime, care asigura protecţia malului râului Timiş în acest
sector. Un „trotuar” păstrat format din două blocuri erau fixate cu mortar. Această
amenajare a cursului râului constatată şi în sectorul castrului demonstrează lucrări
importante de regularizare a cursului râului întreprinse de romani pe întregul areal
ocupat, ca urmare a faptului că erau locuite ambele maluri ale râului (fig. 38).
Toate acestea amenajări fereau fortificaţiile şi aşezarea civilă de pe malul
drept al râului de posibile inundaţii.
Alături de aceste construcţii se cuvine a remarca posibila existenţă a unui
pod
de trecere peste apele Timişului. Urmele unui pilon de pod era vizibil încă în
perioada interbelică pe malul stâng al râului Timiş (fig. 37).
Cursul fluctuant al râului Timiş a creat în antichitate multe probleme care au
determinat aceste măsuri constructive. Ele trebuie să fi existat, de pildă şi la castrul
de la Mehadia, unde se pare, asemenea amenajări au funcţionat până aproape de
inundaţia masivă a pârâului Bolvaşniţa cândva spre sfârşitul stăpânirii romane. Nu
întâmplător în zonă s-a păstrat pe Tabula Peutingeriana o localitate – staţie vamală
denumită
Pons Augusti
, indiciu al unui pod construit poate în timpul cuceririi
Daciei. Localizarea acestui toponim a fost făcută la Voislova-Marga
1491
.
De-a lungul Dunării trebuie să fi existat
amenajări portuare
având în vedere
traficul navigabil de pe fluviu. Nu avem indicii arheologice referitoare la existenţa
unui port la
Dierna
, dar o inscripţie aminteşte un magistrat din conducerea portului
1492
.
Porturi trebuie să fi existat probabil şi la Gornea, Moldova Veche, Pojejena şi
Banatska Palanka cu o importanţă economică locală.
Alte observaţii asupra sistemului de comunicaţii centralizat care lega Dacia
de restul provinciei pe de o parte şi de provincia sud-dunăreană Moesia Superior,
pe de altă parte, nu se pot face în acest moment.
Un loc distinct pentru zona de sud-vest a Daciei îl reprezintă întărirea liniei
defensive Lederata–Tibiscum cu o
linie de demarcaţie
(
formată din val şi şanţuri
)
construită imediat spre vest de aceasta, care înaintează spre nord până la râul Mureş
1493
.
Ulterior, la o distanţă de 18–25 km spre vest, se pare că în vremea lui Antoninus
Pius a fost construită o a doua linie de demarcaţie formată din val întărită cu
palisadă şi şanţuri.
Modul de realizare a acestor amenajări şi datarea lor nu este încă unanimă în
literatura de specialitate românească sau străină. Construirea lor a fost determinată
de nevoia de protejare a provinciei dinspre câmpia joasă a Banatului, nelocuită la
începutul stăpânirii romane, pentru a controla teritoriul până la Tisa. Acest segment
de fortificaţie reprezintă un aspect specific pentru sectorul de sud-vest al Daciei
romane.
1491
Macrea 1969, p. 163.
1492
Petolescu 1993, p. 59–64.
1493
Mai multe detalii în capitolul IV al lucrării de faţă.