270 / 530
269
descoperirile monetare din aceste edificii
1442
, fiecare având etape de refolosire până
spre sfârşitul secolului III. Pentru clădirile V–VII nu deţinem informaţii numismatice
sau de altă natură, care să ofere posibilitatea unei datări chiar relative
1443
.
Clădirile descoperite până acum reprezintă ultimele nivele de locuire antică
din acest perimetru aflate la limita vestică a aşezării, databile în secolele III şi IV
începând cu epoca lui Septimius Severus, ceea ce conduce la ideea că
arealul
respectiv a fost folosit din această perioadă. Importantă ni se pare în acest moment,
extinderea spre nord, spre Bistra a limitelor constructive ale aşezării, chiar dacă nu
au fost încă dezvelite integral construcţii.
Prin urmare,
centrul aşezării urbane tibiscense
trebuie căutat în zona de
joncţiune a celor două drumuri imperiale amintite mai sus, ceea ce în mod corect
ne-a sesizat planul topografic realizat de Ortvay T
1444
. În acest context, drumul
imperial Lederata–Tibiscum constituia axa vest–est, adică
decumanus maximus
,
iar drumul imperial Dierna–Tibiscum axa sud-nord adică,
cardo maximus
1445
. De
la cele două axe, s-au trasat străzile perpendiculare grupate în parcele pătrate sau
dreptunghiulare pe care se ridicau clădirile. Cercetările arheologice întreprinse la
periferia vestică a aşezării antice sugerează deocamdată prezenţa unor locuri simple
parcelate asemenea celor pentru casele de tip
Streifenhaus
din vici militari (fig. 32).
Descoperirea de către L.F. Marsigli la confluenţa râului Bistra cu Timişul a
altarului onorific ridicat în onoare împărătesei Salonina, soţia lui Gallienus de către
ordo municipii
1446
nu a fost o întâmplare. Drumul antic continua pe malul drept al
râului Timiş spre Criciova şi mai apoi, spre Mureş. Datarea monumentului este
târzie, cu câţiva ani înainte de abandonarea Daciei.
Un
flamen municipii
este documentat epigrafic în persoana lui
C. Iulius
Valentinus
1447
, cunoscut conductor al salinelor din Dacia cu afaceri şi în oraşul
Tibiscum.
R. Ardevan propunea şi el o promovare târzie a aşezării la statutul urban
1448
,
dar care poate să fi avut loc totuşi în vremea lui Septimius Severus.
Momentul în care a avut loc formarea oraşului cu titlul de
municipium
trebuie
să fi fost mult mai devreme. O informaţie deosebită oferă o inscripţie dedicată lui
IOM. Dolichenus de
C. Iulius Valentinus
având calitatea de
flamen municipii
1449
.
Personajul este cunoscut din mai multe surse epigrafice care permit reconstituirea
unei părţi importante din cariera sa.
C. Iulius Valentinus
avea calitatea de
conductor
Salinarum
1450
,
atestată într-o inscripţie descoperită în estul Daciei
.
La Apulum, în
1442
Ardeţ, Ardeţ 2004, p. 67–68.
1443
Poate doar gema cu reprezentarea lui Mars din clădirea VI; vezi. Ardeţ 2012, p. 53.
1444
Benea, Regep, 2013, p. 357–365.
1445
Cazuri similare sunt cunoscute în Imperiu pentru cel puţin un drum imperial care străbate o
aşezare urbană.
1446
IDR, III, 1, 132.
1447
IDR, III, 1, 140.
1448
Ardevan 1998, p. 41.
1449
IDR, III,1, 139.
1450
IDR, III, 4, 248:
Soli Inv/icto/ pro /salute«m».C(ai). Iuli .Valen/tini.C(onductoris) Sallinar(um).
/Iulius Omucio /libertus actor posuit.