Istoria Banatului Antichitatea

269 / 530

268
Amplasarea ei în teren a fost remarcată de Ortvay Tivadar cu mult timp în
urmă. Harta întocmită cu acest prilej este elocventă în acest sens. Pe ea este clar
marcat traseul celor două drumuri imperiale, iar în apropierea punctului de întâlnire
era amplasată o cruce de lemn vizibilă până în anul 1990 1436. Ortvay Tivadar a
măsurat cu pasul ruinele aşezării care avea un plan dreptunghiular de cca. 1200 ×
700 de paşi (aproximativ 840 × 490 m). Pe planul lui T. Ortvay aşezarea civilă
apare grupată şi desfăşurată mai mult de-a lungul drumului care traversase Timişul,
dinspre Lederata spre Sarmizegetusa.
Pe teren încă cele două drumuri se pot vedea şi identifica cu certitudine în
unele porţiuni1437.
Aşezarea civilă antică s-a format de-a lungul drumului imperial Dierna–
Tibiscum. Ea a fost locul în care s-a stabilit o comunitate civilă în decursul vremii.
Informaţii epigrafice ori arheologice lipsesc deocamdată. La început, aşezarea s-a
desfăşurat în partea dreaptă a drumului antic, unde pe teren urmele de locuire sunt
mult mai dense. Nu avem indicii că aici a existat o aşezare autohtonă, dar elementele
dacice sunt documentate de mai multe investigaţii arheologice pe întreg teritoriul
anticului Tibiscum, atât în castre (II, III şi castrul mare), cât şi în diferite case şi
ateliere, fapt evidenţiat de cantitatea impresionantă de ceramică romană lucrată cu
mâna, de factură dacică, găsită în acestea.
Probabil, în punctul de joncţiune al celor două drumuri imperiale să se fi
aflat centrul aşezării urbane devenită mai târziu municipiu1438.
Săpăturile întreprinse între anii 1987 şi până în prezent, au vizat mai ales
extremitatea vestică, cea mai apropiată de râu, a sitului în discuţie, dintr-un motiv
simplu era singurul nelucrat agricol şi care permitea realizarea unor investigaţii
arheologice fără a avea dificultăţi cu proprietarii terenurilor respective.
Ca atare, într-o buclă de teren înconjurată de râul Timiş, în anii 1992–1993 s-a
constatat existenţa unei fortificaţii de pământ apreciată la dimensiunile de 90 × 60 m1439.
Castellum-ul se afla la peste 2,00 m adâncime, după menţiunea autorilor. O ştampilă
fragmentară menţiona numele unei unităţi CI putând fi aceeaşi cohors I Thracum
Sagittariorum documentată pe malul stând al Timişului în castrul mic. Se presupune că
fortificaţia a avut două faze de locuire1440, ea fiind abandonată în vremea lui
Marcus Aurelius.
Perioada de timp care urmează de câţiva ani apare ca un teritoriu nelocuit:
astfel clădirea III îşi începe existenţa în vremea lui Septimius Severus1441, clădirea IV,
la fel în vremea lui Septimius Severus, Caracalla, Iulia Domna judecând după
1436 Crucea de lemn care marca locul în apropierea căruia se uneau cele două drumuri
imperiale a putut fi văzută având o semnificaţie locală pentru locuitori satului Iaz, care în fiecare an
veneau în toiul verii să o sfinţească.
1437 Benea, Bona 1994, p. 83.
1438 Benea, Regep 2013, p. 357–365.
1439 Ardeţ, Ardeţ 2004, p. 38–40.
1440 Ardeţ, Ardeţ 2004, p. 49.
1441 Benea 1995, p. 152.