Istoria Banatului Antichitatea

131 / 530

130
locuire antică în toate epocile istorice în întreg spaţiul în discuţie643. Ipoteza avansată
de către N. Gudea şi I. Moţu conform căreia frontiera provinciei era stabilită pe
linia Tisa–Mureş a fost acceptată în cea mai mare parte în literatura românească şi
străină până în anul 1997, când din nou s-a încercat revenirea la prima ipoteză, cea
referitoare la o apărare pe aliniamentul Lederata–Tibiscum. Reanalizarea inscripţiei de
la Ulpia Traiana Sarmizegetusa păstrată în manuscrisele lui Ariosti demonstrează
cucerirea romană până la malul râului Tisa644. Dar ea nu putea elucida situaţia
supravegherii acestei căi de navigaţie, pentru care nici unde de-a lungul râului Tisa,
nu se constată nici un fel de urme de fortificaţii romane sau măcar menţiuni
epigrafice în acest sens, care să ateste prezenţa unor trupe romane645. Singura
soluţie posibilă în acest caz era supravegherea malului râului Tisa cu ajutorul flotei
de la Taurunum pentru a împiedica pătrunderea unor barbari la est de râu.
3. În anul 1975, ţinând cont de numărul relativ modest al descoperirilor
romane până la aceea dată, A. Radnoti a avansat ipoteza abandonării sud-vestului
Daciei romane, până la culoarul Timiş–Cerna, imediat la începutul domniei
împăratului Hadrian, după evenimentele din anii 117/118646 .
În monografia dedicată evoluţiei sistemului defensiv al Daciei, I. Bogdan
Cătăniciu susţinea, la rândul ei, abandonarea într-o primă fază a vestului Banatului
în timpul împăratului Hadrian şi apoi reluarea întregului teritoriu în timpul lui
Antoninus Pius647. Nu se aduc argumente concludente în acest sens.
În concluzie, în sectorul de sud-vest al Daciei Romane, în acest moment
apare credibilă ideea potrivit căreia linia defensivă Lederata–Tibiscum marchează
arealul militar ocupat de provincia Dacia, cu o supraveghere a întregului spaţiu al
câmpiei de vest rămasă ne locuită până în vremea lui Commodus.
CĂILE DE COMUNICAŢIE
Încă din primii ani de după cucerire apărea evident faptul că sectorul de sud-
vest al Daciei a fost organizat din punct de vedere militar având la bază patru căi
de comunicaţie imperiale, care au devenit şi artere principale ale sistemului defensiv.
De-a lungul lor au fost instalate mai multe fortificaţii cu trupe auxiliare sau
detaşamente de legiune.
Primul drum imperial era chiar pe traseul urmat de Traian în prima
campanie militară împotriva dacilor din anul 101. Acest traseu este cunoscut în
singura informaţie păstrată la gramaticul Priscianus, după Dacicele lui Traian:
…inde Berzobim, deinde Aizi processimus („de acolo am înaintat spre Berzobis, iar
643 Gudea, Moţu 1983, passim; Gudea 1997, p. 6–7; Gudea 2001, p. 26–27.
644 Vezi mai sus în capitolul precedent. Benea 2015, p. 93–104.
645 vezi discuţia la Benea 2007, p. 269–277.
646 Radnoti 1975, p. 203–219, ideea a fost susţinută de o serie de alţi specialişti, fără o
argumentaţie în plus v. D. Protase 1967, p. 47–70.
647 Bogdan-Cătăniciu 1981, passim.