128 / 530
127
IV. SISTEMUL DEFENSIV ROMAN ÎN SUD-VESTUL DACIEI
ÎN SECOLELE II–III
În anul 102, după terminarea primului război cu dacii, pe măsura înaintării
trupelor romane, un număr însemnat de unităţi care participaseră la evenimentele
respective a rămas în noul teritoriu cucerit. Banatul
634
a reprezentat un
spaţiu vital
extrem de important din punct de vedere militar pentru susţinerea unităţilor militare
romane din Imperiu. Legat direct de provincia Moesia Superior prin poduri de
vase, teritoriul în discuţie trebuia să asigure o legătura permanentă cu bazele de
aprovizionare şi de ajutor militar, în caz de nevoie, din sudul Dunării. Pe de altă
parte, noul teritoriu cucerit constituia ultimul eşalon pentru unităţile avansate
înspre interiorul arcului intracarpatic de unde puteau interveni în caz de nevoie.
După încheierea celui de al doilea război daco-roman al lui Traian, în anul
106
,
a avut loc cucerirea unei mari părţi a spaţiului nord-dunărean locuit, de daci.
În acel moment se conturează în chip evident necesitatea stabilirii frontierelor
provinciei Dacia, organizarea unui sistem de apărare viabil faţă de populaţiile barbare
aflate în afara acestor limite ale provinciei romane. Exceptând sudul provinciei,
delimitat în bună parte de linia Dunării, toate celelalte linii de demarcaţie ale
frontierei romane erau terestre, orientate spre lumea barbară. Modul de organizare
al sistemului defensiv al provinciei a fost direct influenţat de reorganizările
administrative suferite de provincia Dacia în decursul timpului. Şi, ca atare, aceste
schimbări s-au resimţit destul şi sub aspectul prezenţei unor unităţi militare sau al
utilizării unor fortificaţii antice în decursul timpului. Toate acestea au diminuat
numărul trupelor staţionate aici şi au scăzut importanţa acestui teritoriu în favoarea
nordului Daciei expus de acum direct faţă de
barbaricum
.
Evoluţia sistemului de apărare în sectorul de sud al frontierei de vest a
limes
-
ului Daciei romane este, încă, în general o problemă nelămurită, în mare parte din
cauza puţinelor cercetări arheologice de teren, care nu au putut completa lipsa unor
izvoare scrise antice cât şi epigrafice (Pl. II).
ÎNCEPUTURILE ORGANIZĂRII SISTEMULUI DEFENSIV ROMAN
Imediat după cucerirea romană, Dacia constituită dintr-o singură provincie,
avea o organizare militară bazată în principal pe trei legiuni şi mai multe trupe
auxiliare. Sigură este prezenţa legiunilor: două din Pannonia (
XIII-
a
Gemina şi
I Adiutrix
) şi una din Moesia Superior (legiunea
IIII-a Flavia Felix
) în partea
634
În sensul modern al denumirii teritoriului.