13 / 530
12
centrul noii provincii romane Dacia spre capitala
Colonia Dacica.
Tot aşa – după
cum relatează Amm. Marcellinus – putea asigura pătrunderea unor cunoscători în
spaţiul central al sectorului de sud al noii provincii.
Informaţii antice cartografice sau aparţinând unor scriitori antici sunt discrete
în a oferi descrieri ale spaţiului în discuţie.
Tabula Peutingeriana
, VIII, 3 – un izvor cartografic roman târziu – menţionează
în sud-vestul Daciei un râu denumit
Apus flumen
identificat cu Caraşul, ce traversează
partea de sud a Banatului antic. Mai târziu, în timp, cu ocazia călătoriei delegaţiei
romane conduse de Priscus Panites înspre capitala regelui hun sunt menţionate trei
râuri din Banat:
Drecon
,
Tigas
şi
Tifisas
, pe care delegaţia romană le-a trecut cu
bărcile monoxile oferite de băştinaşi
3
.
•
Cursul fluviului
Dunărea
despărţea cele două provincii: Moesia Superior
pe malul sudic, de Dacia aflată pe malul nordic. Pe tot cuprinsul cursului fluviului,
zona cu cele mai mari probleme sub aspectul navigaţiei şi chiar din punct de vedere
strategic se afla în sectorul numit al Porţilor de Fier. Acesta cuprindea porţiunea,
care se întindea prin extensie aproximativ între Pojejena şi până la Drobeta antică.
În acest areal, Dunărea străbate masive muntoase, ceea ce făcea ca lăţimea fluviului
să fie destul de mică.
Cursul rapid ale apelor determinat de curenţii puternici ai Dunării a impus
măsuri importante luate de romani încă din momentul stabilirii graniţei romane pe
Dunăre la începutul secolului I p. Chr., prin construirea unui drum săpat în stâncă
menit să asigure nu numai legăturile dintre castre, dar poate şi pentru tragerea unor
corăbii la edec, pentru a traversa aceste zone periculoase
4
. Grija pentru un astfel de
drum iniţiat se pare de Tiberius (14–31), apoi reparat de Claudius I (41–54) şi
Domitianus (în anii 92–93) sunt indicii epigrafice ale atenţiei acordate de legiunile
aflate în provincie pentru întreţinerea acestei căi de comunicaţie
5
.
Măsurile luate de Traian pentru repararea drumului săpat în stâncă în preajma
primului război cu dacii se intuiesc într-o inscripţie incizată în stânca muntelui
pentru divinitatea protectoare a celor care lucrau piatra şi anume lui Hercules. Ea
nu este inscripţia oficială imperială dedicată refacerii drumului, ci una chiar dacă
cu caracter votiv a fost scrisă fără o pregătire prealabilă a locului pe care a fost
scrijelit textul doar prin netezirea stâncii, de către soldaţii care au participat la aceste
lucrări. Inscripţia a fost descoperită în anii 1960–1970 cu ocazia efectuării cercetărilor
pe locul viitorului lac de acumulare al hidrocentralei de la Porţile de Fier (I) şi
textul ei reflectă clar dedicaţia:
Herculi Sacrum lapidari(i) qui f[ec]ru[nt] at ancones
F. Cl(audius) sacerdos (centurio legionis III[I Flav(iae)] et legionis VII C[l(audiae)]
p(iae) f)idelis) [sol]vit
6
.
Detaşamentul de lapidari din cele două legiuni ale provinciei a
3
Priscus Panites
, Ambasadele (cf. Fontes, II, p. 246–299).
4
Două sectoare sunt de luat în discuţie, Cazanele Mici şi Cazanele Mari din Clisura Dunării şi
cel de la Porţile de Fier propriu-zise aflate practic între Dierna şi Drobeta, astăzi sub lacul de acumulare al
hidrocentralei de la Porţile de Fier I. Regularizarea Dunării în zona Porţilor de Fier a fost realizată de
către Traian printr-un canal de navigaţie, construit în răstimpul celor două războaie daco-romane (vezi
mai jos).
5
CIL, III, 13813d; CIL, XI, 1835; vezi Benea 1983, p. 46–47.
6
Šašel 1970, p. 79–85.