11
I. INTRODUCERE
CADRUL GEOGRAFIC
Se acceptă, în general, în literatura de specialitate românească faptul, că deja
în timpul împăratului Traian (98–117) sistemul de apărare al provinciei Dacia era
constituit în elementele sale fundamentale, adică: frontiere, liniile principale de
fortificaţii, căi de comunicaţie
1
.
Teritoriul cucerit al Banatului antic era delimitat practic de trei râuri: Tisa,
Dunăre, Mureş.
•
Tisa
prin cursul său sinuos avea înspre est, o zonă întinsă de mlaştini, care
a existat până în secolul al XVIII-lea, când ocupaţia austriacă a întreprins mari
amenajări de asanare. Prezenţa mlaştinilor era cunoscută încă din antichitate.
•
La mijlocul secolului IV, Ammianus Marcellinus, cu ocazia unor evenimente
petrecute la nord de Dunăre, undeva în sudul Banatului oferă o imagine extrem de
plastică şi de exactă în acelaşi timp, pentru terenul aflat la est de râul Tisa: „...
Căci
Parthiscus străbate de-a curmezişul acest teritoriu şi se varsă în Istru. Cum e un
râu care curge repede, scăldând întinderi lungi şi late şi închizându-le aproape de
vărsare împreună cu albia Danubiului ca într-un adăpost, apăra pe locuitori de
atacurile romanilor, ferindu-i totodată şi de incursiunile barbare. În mare parte,
pământul este aici umed şi expus
revărsărilor celor două ape, mlăştinos şi acoperit
de sălcii. Pe lângă acestea şi fluviul a împărţit pământul, făcând o insulă aproape
de gura râului Parthiscus...
”
2
.
Probabil că în secolul II, situaţia era similară şi existenţa acestei fâşii
mlăştinoase de teren era cunoscută, ca atare. Pătrunderea oricărui duşman peste
Tisa înspre est în acest sector era posibilă, lucru menţionat de izvorul antic câteva
secole mai târziu. Zona mlăştinoasă neagreată din punctul de vedere al condiţiilor
de mediu era cunoscută ca fiind locuită în epoca romană târzie de comunităţi ale
băştinaşilor, ceea ce face posibilă ipoteza existenţei lor încă din timpul Provinciei.
Ca atare, apare firesc ca în acest areal romani să fi introdus un sistem de supra-
veghere atentă şi de control asupra aşezărilor care se vor fi aflat aici în momentul
cuceririi romane. Cercetările arheologice efectuate de arheologii sârbi (având în
vedere faptul că această porţiune face parte din Serbia de astăzi) în acest sens nu
sunt cunoscute.
Nu avem indicii ferme asupra faptului dacă aici s-a impus imediat controlul
roman sau nu. Indiferent de această situaţie, pornind de la Dunăre, Tisa era un râu
navigabil şi permitea accesul spre nord şi implicit spre Mureş, asigurând intrarea în
1
Gudea 1997, p. 7.
2
Amm. Marcellinus
, XVII, 13, 2.




