301 / 414
301
din România, al Grupului European de Studii în
Proliferarea Celulară, al Societăţii Internaţionale
„QSAR & Modeling”, al Societăţii de Chimie
din S.U.A., membru al Societăţii de Chimie din
Ungaria. A fost distins cu Premiul „Gh. Spacu”
al Academiei Române şi cu Premiul Ministerului
Învăţământului.
SINGER, IVAN
(14 noiembrie 1929,
Arad
), matematician
Membru titular – 13 ianuarie 2009 (membru
corespondent – 12 martie 1992)
A absolvit cursurile Facultăţii de
Matematică-Fizică ale Universitătii din Cluj,
în 1951. A susţinut, în 1955, teza de doctorat
Rezolvarea problemei unicităţii polinomului de cea
mai bună aproximaţie în spaţii Banach oarecare
. În
1970 a obţinut titlul de doctor docent. Cercetător
ştiinţific principal la Institutul de Matematică al
Academiei Române. A fost „visiting professor”
la universităţi din Canada, Germania, Italia,
Marea Britanie, Olanda, S.U.A. ş.a. A fost „con-
ferenţiarul principal” la Conferinţa regională a
Fundaţiei Naţionale de Ştiinţe a S.U.A., în 1973,
la Universitatea de Stat din Kent. Fiind invitat,
a participat la manifestări ştiinţifice şi a ţinut
conferinţe la universităţi din Australia, Austria,
Belgia, Cehia, China, Elveţia, Franţa, Grecia,
India, Israel, Mexic (unde a primit diploma de
„vizitator distins” al oraşului Puebla, în 1995),
Polonia, Rusia, Spania ş.a. Este autorul a peste
200 de lucrări din domenii diverse ale mate-
maticii (analiza funcţională, teoria aproximării,
teoria optimizării, teoria laticelor, analiza idem-
potentă ş.a.), apărute în mai mult de 55 de re-
viste de matematică („Mathematische Annalen”,
„Studia Mathematica”, „Journal of Mathematical
Analysis and Applications”, „Journal of
Functional Analysis”, „Journal of Approximation
Theory”, „Journal of Optimization Theory and
Applications”, „Transactions of the American
Mathematical Society”, „Duke Mathematical
Journal”, „Annales de l’École Normale
Supérieure”, „Uspekhi Matematiceskich Nauk”
ş.a.) şi în volume colective. A publicat şase mo-
nografii, bazate în mare parte pe cercetările pro-
prii, în edituri prestigioase din străinătate, care
au fost primele în literatura mondială în domeni-
ile respective, şi sunt folosite intens şi în prezent:
Best Approximation in Normed Linear Spaces by
Elements of Linear Subspaces
(1970 şi 2010);
Bases in Banach Spaces
(I, 1970 şi 2010; II, 1981);
The Theory of Best Approximation and Functional
Analysis
(1974);
Abstract Convex Analysis
(1997);
Duality for Nonconvex Approximation
and Optimization
(2006). Introducând metode
geometrice noi în analiza funcţională, a constru-
it teoria modernă a celei mai bune aproximări
în spaţii vectoriale normate, care constituie o
fundamentare unificată pentru rezultatele clasi-
ce din diverse spaţii concrete. A obţinut primele
teoreme de dualitate pentru aproximarea ne-
convexă, pe care apoi le-a extins la teoreme de
dualitate pentru maximizarea funcţiilor convexe
şi minimizarea funcţiilor pe complementare de
mulţimi convexe, deschizând un nou domeniu
de cercetare. A introdus noţiunile de bază si-
metrică, bază de tip P şi bază de tip P* în spaţii
Banach, care s-au dovedit a fi instrumente utile
în studiul structurii acestor spaţii. A demonstrat
existenţa unei baze condiţionate şi a unei perechi
de baze neechivalente în orice spaţiu Banach cu
bază. A publicat, cu zece ani înainte de celebra
rezolvare de către P. Enflo a „problemei bazei”,
afirmaţia că problema are un răspuns negativ şi a
dat o metodă de a construi un spaţiu Banach se-
parabil fără bază, prin „lipirea” unui şir crescător
convenabil de spaţii finit dimensionale. A rezol-
vat „problema bazei” pentru spaţii local convexe,
punând în evidenţă un spaţiu local convex sepa-
rabil fără bază. A adus însemnate contribuţii la
studiul reprezentării operatorilor liniari pe spaţii
de funcţii. A obţinut o formulă nouă pentru dis-
tanţa la un poliedru şi a dat aplicaţii ale acesteia
în teoria marginilor de eroare pentru sisteme de
inegalităţi convexe. A construit o teorie generală
a problemelor de optimizare duale. A dat o carac-
terizare axiomatică a conjugatei Fenchel-Moreau
relativ la o funcţie de cuplare, care a impulsionat
dezvoltarea analizei convexe abstracte. În anali-
za idempotentă, un domeniu nou al matemati-
cii, a adus noi contribuţii la construirea analizei