304 / 414
304
de exteriorul
animalelor domestice
(1922);
Diagnosticul gestaţiei la iapă pe cale vaginală
(1926);
Contribuţiuni la combaterea pestei por-
cine cu ser
(1926);
Herghelia naţională Bonţida
(1928);
Studiu asupra exteriorului iepelor adulte
„Furioso North Star” din Herghelia Statului din
Bonţida
(1931);
Contribution à l’étude de la ma-
ladie Acariasis autumnalis
(1933);
Contribuţii
la studiul bolii „Dermatosis aestivalis serpiginosa
buccarum equi”
(1933);
Importanţa zooeconomiei
naţionale
(1937);
Creşterea mânjilor
(1937);
Ereditatea brahignatismului inferior la cal
(1938);
Cercetări asupra aclimatizării taurinelor
de rasă Simmenthal în
Bonţida, Cluj
(1942) ş.a.
A întocmit şi un tratat referitor la
Creşterea ovi-
nelor.
Membru al Cercului Ştiinţific al Medicilor
Militari şi Civili din Cluj, al Asociaţiei Medicilor
Veterinari din România.
STAICU, IRIMIE
(15 aprilie 1905, Cristian, jud. Braşov – 12 iulie
1989, Bucureşti), inginer agronom şi agrotehnician
Membru corespondent – 21 martie 1963
După absolvirea Liceului „Andrei
Şaguna” din Braşov (1916–1924), a urmat cur-
surile Şcolii Superioare de Agricultură de la
Herăstrău (1924–1928). Şi-a continuat studii-
le la Colegiul de Agricultură şi Ştiinţe Aplicate
din Manhattan-Kansas (S.U.A.) (1932–1936).
În 1938 şi-a susţinut teza de doctorat
Influenţa
aratului asupra acumulării apei şi nitraţilor în
sol şi
efectele asupra cantităţii şi calităţii recol-
tei grâului de toamnă
; în 1965 a primit titlul de
doctor docent. A fost
profesor la Facultatea
de Agricultură din Timișoara
(1944–1963),
la Facultatea de Biologie a Universităţii din
Bucureşti (1962–1963) şi la Institutul Agronomic
din Bucureşti (1964–1972); şef al
Staţiunii
Experimentale Calacea-Timiş
(1946–1948),
şef al Secţiei fitotehnice la Institutul de Cercetări
pentru Cereale şi Plante Tehnice de la Fundulea
(1957–1964) şi director general la Institutul de
Cercetări Agricole (1966–1969). Pentru ridica-
rea nivelului învăţământului superior de speci-
alitate a publicat:
Curs de agrotehnică
(1951);
Agrotehnică şi tehnică experimentală
(1967). Şi-a
concentrat cercetările asupra studiului privitor la
amendamentele şi îngrăşămintele chimice şi or-
ganice la plantele cultivate pe cernoziom cioco-
lat şi levigat pe soluri brun-podzolit, branciog şi
aluviuni, relaţiile dintre gradul de afânare a so-
lului, doza de îngrăşare cu azot şi producţia cul-
tivată cu porumb pe cernoziom levigat, aplicarea
îngrăşămintelor chimice sub formă de ioniţi la
porumb, ovăz şi sfeclă. Rezultatele cercetărilor
sale se regăsesc în peste 50 de lucrări, între care:
Aratul pe solul brun roşcat de pădure şi efecte-
le lui asupra recoltelor de grâu, porumb, ovăz şi
mazăre
(1941);
Distrugerea solului prin eroziu-
ne
(1942);
Eroziunea solului agricol în regiunea
Negreşti-Vaslui şi Cean-Turda
(1945);
Pregătirea
şi păstrarea îngrăşămintelor
(1956);
Probleme
ale mediului înconjurător
(1972). Împreună
cu Gh. Ionescu-Șișeşti, a întocmit un tratat de
Agrotehnică
(2 vol., 1958). Membru al Academiei
de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, vice-
preşedinte al Comitetului Consultativ O.N.U.
pentru aplicarea ştiinţei şi tehnicii la dezvoltare
(1973). Laureat al Premiului de Stat (1963).
STANCU, DIMITRIE D.
(11 februarie 1927,
Călacea, jud. Timiş
–
17 aprilie 2014, Cluj-Napoca), matematician
Membru de onoare – 21 octombrie 1999
După absolvirea
Liceului „Moise
Nicoară” dinArad
, aurmat cursurileUniversităţii
din Cluj, pe care a absolvit-o în 1951. În 1956 a ob-
ţinut titlul de doctor în matematică. A desfăşurat